| |
|
| |
aştept să răsară soarele
jumate inimă jumate văzduh
în timp ce scoţi răspunsuri
din poşeta de pai
cu întrebări ce nu le pui
privim peisajul tău natal
guarda che mare spui
jonglez la capătul liniilor de metal
o afecţiune oarecare
culori schimbate-n semafor
macaz de quadratură curbă
în gară cu pisică surdă
ce se leagănă absurd
venea un tren plictis, ascuns
auzi cum fluieră, neuns..
ţi-apleci faţa tărzie în palmele mele
arici-concept de bună seamă zic
gândesc să trăim un turism febril
prin câmpuri pastorale
sunet: talanga unei vaci
cu pete distonale
tu stai ghemuită în aceleaşi clipe
asculţi senin, un vals secund
din megafonul galben trei furnici
grase, pictate cu fertil, profund
apoi, o dată cu seara
împachetăm bagajele fermiere
cerul
să fie pentru primele gesturi
urmaşilor lumină
norul..
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Younger Sister -
2006-06-22 |
Deosebita imaginea ``aştept să răsară soarele/ jumate inimă jumate văzduh``. Liniile de metal imi sugereaza doua lumi paralele care se intilnesc la infinit. Dar tabloul idilic de la capatul infinitului, vara atitor noi anotimpuri, merita asteptarea. Trenul, acel simbol al mercantilismului atit de specific scrierilor tale, schimbarea de macaz intre cer si abis, norul sa fie urmasilor lumina!
|
|
|