Mihuţ Dan -- rapel calm -- poezie

solomon - 2006-06-18

dane, cred ca este prima poezie de dragoste pe care o citesc la tine. de o infinita tandrete, de o infinita tristete, imposibila si creativa iubire mai ai si tu. la naiba, omule, tintuieste-o acolo, pe banca, langa lac, sa-i oracaie broastele metafizice si sa inteleaga.

in afara de "paşi întorşi în chip" unde "intorsi" este nepotrivit (o sa-ti spun si de ce, dar cred ca si tu vezi acum de ce), nu prea am ce sa-i repsosez.

Aranca - 2006-06-18

o poezie dincolo de ritmuri si expresii-cliseu in care nota de autenticitate o da o atmosfera ce-mi aminteste de-un spatiu fluid, dinamic, al carui esafodaj fragil, efemer, sensibilizeaza imperceptibil personajele... un simpho-song al tristetii iremediabile in fata propriei usi ("e uşa aceea care dă în mine şi acolo strigă") ce tinde sa-si lepede zavoarele, conventiile, prejudecatile. da, pare a fi definita iubirea ca o capitulare inutila si inevitabila...
in mod deosebit am retinut, pentru originalitate:
"doar tu în stările de rău
cu mâinile întinse
şi pânza apei ca o întindere
la tălpile întunericului din care mâncam".

hecatonhir - 2006-06-18

ioana,
e prima sau a doua. de ţintuit... e pecetluită. am schimbat acolo, aveai dreptate. dacă ţi-a plăcut... chiar contează. şi mă bucură. mulţumesc.

aranca,
încercam să "lucrez" cu inefabilul acestei capitulări (cum bine ai zis) inevitabile. sper că nu şi inutile. niciodata. mulţumesc pentru cuvinte şi aprecieri.