| |
|
| |
Ca pergamentul pielea mi s-a făcut,
Carnea e doar o cămaşă foarte subţire
Mă sting, mă sting, vino te rog să mă vezi
Viaţa mea atârnă doar de câteva fire.
Nu mai văd, nu mai aud, a dispărut simţul tactil,
Nimic din furia zilei nu mai ajunge la mine
Un sac de oase sunt, un sac de pământ
Care te aşteaptă în nemişcare pe tine.
Ca o izbăvire va fi ziua când vei veni
Duh să-mprăştie peste mine gura ta boreală
Înviază-mă, te rog, înviază-mă
Sau, dacă nu, dă-mi să înghit doza letală.
|
|
|
|
|
|
Marina Nicolaev,
Am facut... de citadinul
la zece, o sută, o mie de megatone Marina Nicolaev,
Vă mulţumesc... de citadinul
la zece, o sută, o mie de megatone Ionuţ Caragea,
Aveţi dreptate,... de citadinul
la se aud cum lucrează electronii şi neutronii Anişoara Iordache,
Dacă citiţi... de citadinul
la se aud cum lucrează electronii şi neutronii Marina Nicolaev,
Acest text... de citadinul
la se aud cum lucrează electronii şi neutronii
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| alma -
2006-06-07 |
Poezia ta îmi aminteşte de anii '75-'80, parcă revăd aceeaşi rimă, acelaşi ritm, un ritm interior, abrupt undeva pe la mijlocul versului, verbe la viitor şi o anume superioritate, un anume elitism cu care se scria în acei ani. Am o consideraţie specială şi admiraţie pentru poezia scrisă pe atunci şi este poezia cu care a început drumul meu, cu mulţi ani în urmă.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com