Mădălina Maroga -- %%- alb -- poezie

lasă-mă să-ţi aleg nişte fire albe pentru ziua de azi
sau să-ţi întind câteva cerculeţe de fum
din nopţile mele nepereche
în ochii tăi să duc viaţa până la capăt
tu să alegi cerul de două ori fără să pleci

voi stăpâni ceva în sufletul meu de care tu să nu ştii
aşa este normal să te chem
deasupra spaţiului pierdut cu ochiul deschis
doar aici lucrurile au rămas neschimbate
se pătrund greu la ceas de noapte

vezi, ploaia de ieri m-a întors pe dos
mi-a băgat sub cămaşă închipuirea unui vis
pentru care nu mai vreau să mor niciodată
am aruncat o amforă scurtând infinitul
mă scurg lin pe mâna dreaptă

începe ecoul în linii egale pătate de sânge
în spatele unei oglinzi nefireşti
aştept parcă o zi atemporală
să-ţi pot rătăci pe gură în voie cuvintele
să mă afund în verdele crud
întâia oară să se nască pui de păsări în inimă

seară de seară ca într-o liturghie nouă
să strângem pe rând lutul din aer
să ne acopere să ne surprindă întregi
cu păcatele minţii neînfăptuite
am freamătul genelor înnoptate
şi câteva litere discrete rupte din mine

târziu vom aprinde o lumină
apoi te voi ţine de mână