| |
|
| |
Piciorul zvelt, un semn al învierii
Şi copsa blândă, semn de-ngropăciune.
Sânii trufaşi, uimiri în trup s-adune,
Pântecul cald, supus pe veci plăcerii.
Ochii creaţi săgeată să-mpreune,
Păr revărsat în unduiri puzderii
Spre vadul treaz, al poftei şi-al durerii.
Gura peceţi de vreri aprinse pune.
Vinul îl toarnă buzele vlăstare
În şoapte tandre ce nu s-au desprins
Dintr-o prelungă, dulce sărutare
De dincolo de timpul neînvins.
Şi ce-nrobire-n sfânta desfătare
De care-am fost, fără răgaz, cuprins !
11 septembrie 2004
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| alma -
2005-12-22 |
Cred că singurul lucru care nu îmi sună în poemul tău este "ochii creaţi". În rest, e o construcţie poetică fără reproş.
|
| Ela -
2005-12-25 |
"Vinul îl toarnă buzele vlăstare
În şoapte tandre ce nu s-au desprins
Dintr-o prelungă, dulce sărutare"
Să fie femeia astfel zămislită încât versul sonetului să îi dea o lumină în loc de oglindă? Şi cum fiecare cuvânt aici este ales cu migală, ca " un semn al învierii", eu mă înclin cu zâmbet admirativ pentru măiestria de a scrie, "de dincolo de timpul neînvins".
Sărbătoarea spiritului născător şi etern viu să îţi lase inima în ritm de sonet.
Dani-Ela
|
| adim -
2005-12-27 |
Alma - acum nici mie nu-mi mai sună bine, dar, deocamdată, nu există posibilitatea modificării la care m-am gândit deja. Mulţumesc.
Ela - sonetul are această capacitate de a arunca lumini şi umbre care să îmbrace cu un veşmânt mereu armonios. Inima mea, cam fragilă , ascultă numai de comenzile sonetului.
Să-ţi fie sărbătorile ca o eternă împlinire.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com