Bucinski
Tune in
Piiiiiiiiing. Emisiune stereofonică. Așezați-vă comod în fața receptoarelor. Mișcați butonul balans până sunetul se aude în centru. Verificăm fiecare difuzor în parte. Mai întâi veți auzi semnalul în difuzorul din dreapta. Piiiioooooiiiig. Acum în difuzorul din stânga. Piiiioooooiiiig. Stingeți aparatul radio. În continuare semnalul se va auzi doar în mintea dumneavoastră.
Voice over
Acesta este un spectacol de pantomimă. Marele poet Bucinski, aflat în turneu mondial, se află chiar acum în orașul nostru. El va interpreta câteva dintre faimoasele sale creații pe scena operei improvizate în centrul orașului, căreia oamenii îi spun arena cu lei, fiindcă ne aflăm în plină campanie electorală și mitingurile organizate de partide se desfășoară în această locație, amenajată prin inițiativa fracturii neofasciste a bisericii Sf. Steilman. Este vorba de un amfiteatru aproape natural, creat în punctul zero al urbei de o companie de construcții care a săpat fundația unei clădiri.
Intrată în faliment, cu mai bine de 7 ani în urmă, compania nu a putut dezvolta marele proiect imobiliar care ar fi trebuit să schimbe inclusiv numele localității noastre, cea mai mare parte a activelor companiei au fost vândute, fiind recuperate aproape 2 procente din sumele avansate de consiliul local. Vinovații nu au fost găsiți și au fost declarați nuli. Terenul rămas, o groapă suficient de mare cât să ascunzi acolo un teatru național, a devenit obiectul de dispută al mai multor investitori locali cu titlu nobiliar de baron. Între timp, tineretul local și din împrejurimi folosește acest spațiu pentru diferite manifestări cu tentă mai mult sau mai puțin culturală – nunți, concursul de miss și mister al eternului feminin, balul bobocilor în viața sexuală, cât și ca piață pentru produsele care nu se găsesc în supermarketuri.
Voice over over
Spectacolul, dedicat în special acestor tineri dezinhibați din orașul lor natal, este organizat sub înaltul patronaj al Protectorului Cultelor și Incultelor din localitate, reales din primul tur al alegerilor de acum 10 ani, domnia excelența sa Mr. Punami Lickerr.
În ce privește leii, aceștia sunt foarte blânzi în orașul nostru, nu i-am văzut niciodată ieșind la vânătoare. Tot ce știm despre aceștia este că trudim din greu pentru ei apoi îi trimitem undeva, ni se spune că este un fel de grădiniță cu program prelungit, unde vor fi crescuți și educați pentru a putea presta în folosul comunității. Din păcate, de fiecare dată am avut impresia că au ajuns la orfelinat, sau mai rău, pe mâna unui tiran care i-a pus la muncă în folos propriu. Dar asta e o altă problemă. Revenind la spectacolul nostru, vă reamintim că Bucinski ne-a încântat anul trecut cu un poem de o acută actualitate. Permiteți să-l citez aproximativ din memorie:
ziua ne sodomizează
aveți păreri împărțite despre autobuze sau despre tramvaie?
omul este un animal care se aglomerează
omul este un animal care transpiră
omul pute.
omul este un salam cu păr.
Voice over threes
Cu toate că este un spectacol radiofonic, facem apel către ascultătorii noștri să înțeleagă posibilitățile limitate ale radioului local. Lipsa imaginilor va fi susținută de exercițiile de imaginație pe care vă rugăm insistent să le urmați. Pentru o recepție cât mai fină a gesturilor și întregii mișcări scenice, vă sfătuim să încercați să reproduceți dumneavoastră înșivă, fiecare dintre mișcările care vă sunt sugerate. NU GARANTĂM O LUME MAI BUNĂ, astfel că nu ne așteptăm să reușiți toate mișcările sau să surprindeți toate sensurile acestui spectacol. Pentru cei care se vor răni în timpul spectacolului, există o linie fierbinte 333 – half of evil – vă rugăm sunați insistent!
Tune & Car-Tune
Un vehicul cu aspect deosebit oprește în apropierea operei improvizate. În fond seamănă cu un atelaj, însă în locul bidiviilor sunt înhămate patru motoscutere pilotate de băieți în salopete pe care scrie destul de citeț “livrări pizza la domiciliu tel 89-89-89”. În trăsurica acoperită cu un coviltir de catifea roșie se află trupul pe jumătate însuflețit al poetului Bucinski, acompaniat de mai multe sticle de vin roșu.
Lights on
Bucinski face exerciții de respirație. Inspiră puternic apoi își eliberează pieptul cu zgomot. Își suge burta pentru a se uita mai clar la penis. “Târfa! O omor!. Iar mi-a dat lăței”. Începe să se scarpine. La început mai timid, ca și cum s-ar fi atins din greșeală peste pantaloni. Apoi a băgat mâna până la cot, fără jenă, ca și cum ar fi scăpat un diamant într-un veceu.
La un moment dat se oprește. Fața i se luminează ca unui sfânt în grădina Ghetsimani. Are între buricele degetului mare și arătător un animăluț. Un lățel chel și cu burtă, cu cearcănele până la urechi. Un lățel de poet.
“Ce frumos ești tu, ucigașul dragostei mele! Ah, stârpitură, te-aș juca în picioare împreună cu toți pe care i-ai supt până la mine! Și totuși, ce vină ai tu, animal, natura te-a făcut să spui adevărul. Tu și sângele supt din corpurile fără nume care au furat căldura fructul iubirii mele - voi nu mințiți. Vai mie, sunt un poet înșelat, un poet în derivă, m-am depărtat de realitate și beau umbra apei în deșertul iluziei. Vai vouă, celor care credeți că înșelându-mă v-ați îmbogățit”
Își desface cureaua pantalonii îi pică în vine. Trage puternic de elasticul budigăilor albi cu buline care îi acoperă comoara. Mulțimea îl privește cu un interes deosebit. Intensitatea luminoasă a reflectoarelor crește de parcă cineva ar căuta să penetreze intimitățile tainice ale poetului. Omorâte de curiozitate sau de gravitatea lucrurilor descoperite, o parte dintre ele pocnesc aruncând jerbe de scântei.
“Poetul a spus și totuși este trist în lume. Ce lume? - vin eu să vă spun, o lume lovită de jogodie, o lume în care zâmbetele au gust de săpun, ele spală păcate, ascund găunoșenii, o lume cu picioare de argilă, o lume pe care trebuie să urinăm să le topim talpa, să asistăm la prăbușirea ei. O lume pe care trebuie să o demolăm din proprie inițiativă, din timp, ca să o protejăm de ea însăși, de propria prăbușire. Să dăm drumul furiei galbene, să inundăm porii tot mai mari ai acestui edificiu al decadenței, sortit pieirii prin propria definiție. Lumea are nevoie de un nou început!”.
Spunând acestea, Bucinski se îndreaptă către pupitrul pregătit în partea stângă a scenei. Nu citește încă niciunul dintre minunatele sale poeme, în schimb se aude un zgomot de lichid deversat cu presiune. Este evident ce se întâmplă.
A new start, the same end - exercițiu de imaginație
Luminile se sting brusc. Se aude o muzică instrumentală, cu acorduri prelungi, tânguitoare. Scena e inundată de femei-viori, cu mijloc suplu și forme rotund conturate. Apoi în zgomot de tălpi goale pe tablă încinsă intră bărbații. Cu gesturi ferme, interpretează uvertura din Don Giovanni pe trupurile femeilor. Energia crește, vocile tuturor nasc un cor amplu. Mișcările tuturor se precipită, muzica atinge angoasa, bărbații își posedă instrumentele cu o evlavie asemănătoare lui Jimi Hendrix, care și-a ars chitara la Monterey.
În timp ce muzica se estompează, poetul se împleticește spre mijlocul scenei. În mâna dreaptă are o sticlă de vin de Burgundia. Gesturile sale neclare, mersul mai puțin cursiv dau impresia unei atmosfere decadente de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
“Am să vă iubesc pe toți! La fel cum mă iubesc pe mine! În gură!”, spune maestrul, și apoi trage o dușcă prelungă din sticlă.
“Primiți poezia mea!”
Fading voice
Poetul se îneacă apoi vomită o zeamă roșie, asemănătoare sângelui închegat. Spectatorii se emoționează și încep să se agite. Câteva firi mai sensibile sunt empatice cu starea poetului și încep a-i ține isonul. Agitația este întreruptă de un gest îndrăzneț din partea unuia dintre spectatori, care sare în ajutorul maestrului. Mai întâi îl ajută să se așeze pe spate, apoi se așează la rândul lui, tot pe spate, cu tălpile lipite de ale poetului Bucinski, ca și cum intre ei ar fi o podea invizibilă. Imediat, cei doi încep să își miște picioare, pășind pe acest drum nevăzut. Încep să recite pe rând, cu voci în crescendo grandioso, versuri din panoplia impresionantă a maestrului.
Voice 1
merg pe spate
nu e nevoie să întrebați cum reușesc asta
e o chestiune de evoluție
Voice 2
nu mai sunt un gândac impardonabil
care nu se poate refula
pe cămilele caravanei
din dragoste
v1
nu sunt un țestos
cu fraude multiple
așezat comod pe spate în carapacea
insensibilă la schimbarea anotimpurilor
guvernelor
v2
nu sunt un fante cu aripi
întinse pînă în elveția
în conturile obținute cu greu
flebologic
de strămoșul hamal al lui samsonite
v1
nununu
în lumea asta
nu merg pe burtă
pintenul meu ar deranja îngropările de toamnă
colectivizarea intereselor
papuciadele perene de la castelul de apă
acolo unde se pun la cale
noile metode de irigații după metoda franceză
toujours cherchez la femme
sau cea engleză
you piss me off show me the money
v2
prefer răceala germană
kleines nichts
mersul meu pe spate
v1
și un lățel care să-mi spună adevărul
În sală rumoare. Se aud zgomote de fermoare, exclamații, aplauze pe față. Înjurăturile se scurg precum eversele pe un jgheab de tablă. Apoi își face apariția acalmia. Când liniștea își căuta un loc să se cuibărească întocmai ca un dulău bătrân, s-a auzit foarte clar un soț gelos admonestându-și nevasta. “Tu ai fost aia, tu ai fost, scroafă, parașută ordinară! Tu i-ai dat lățeii!!! Ofofofofof, ce dramă! Nu mă mai iubești nenorocito, credeam că numai eu am să mă bucur de acești lăței, dar tu, espece de cicalacă de cea mai joasă speță, a trebuit să dai și altora!”
După ce termină de țipat aceste replici, personajul se năpustește pe scenă. Îl ridică pe Maestru, se așează în genunchi, la picioarele lui, îi sărută tivul pantalonilor. Cu o privire bovină, îl privește pe Bucinski în ochi, spunând cu o voce plângăcioasă:
“Stăpâne, nefericitul de mine și-a pierdut dragostea și încrederea în oameni. O iubeam, preasfinte, era lumina ochilor mei, și ea m-a înșelat. Mi-a distrus viața, a dezonorat numele nostru, familia, a așezat anathema pe fruntea mea. O vedeți acolo, în rândul doi, blonda aia vaporoasă, îmbrăcată la casa de modă, care ne face cu mâna și ne zâmbește ca un porumb copt - fumează mult săraca - în realitate nu e decât o țeavă fără număr!!. Stăpâne, dacă ea v-a dat lățeii, permiteți-mi, vă rog, să o execut de față cu toată lumea pentru necinstea care a adus-o Numelui Dumneavoastră, Sfintei Poezii și acestui locaș al aripii dechise la orice a fracturii neofasciste a bisercii noastre care are magazinul acela erotic, în care doamnele noastre se îmbracă pentru a fi mai scump dezbrăcate!”
Spunând acestea, omul scoase de undeva un pistol cu amortizor. “Și restul e tăcere!” încheie el, apoi se năpusti către femeia pe care o descrisese câ atâta pasiune și amănunte și pe care mulțimea o impinsese în față, în lumina reflectoarelor.
Bucinski făcu un gest cu mâna și întreaga adunare își ținu respirația.
“Nihil est in intelectu quid fuerit în sensu”
Spunând aceste cuvinte pe care nimeni nu le înțelese – cei de față au impresia că spuse o formulă magică prin care păcatele femeii au fost iertate. Redevenintă inocentă - chiar și virgină – bărbatul uită de intențiile de călău și începu să o sărute cu poftă, să o mângâie fără opreliști, dezvelindu-i cărnurile albe sub care se vedeau venele intens colorate. Fără să-i pese că este în văzul tuturor, omul începu să-și posede femeia.
“Dacă lățeii spunt adevărul, atunci acesta este adevărul suprem!” declamă Bucinski. “Priviți! Bărbatul își iubește nevasta, îi iubește handicapurile, îi onorează necinstea. Aceasta este Viața pentru care murim!”.
inVoice over
Datorită evenimentelor care se precipită pe scenă, suntem nevoiți să întrerupem pentru scurtă vreme transmisia pentru a anunța că acest program este interzis cu desăvârșire persoanelor care suferă de inimă sau sunt impotente. Pentru aceștia programul va continua în compania liricii originale a poetului Bucinski în interpretarea de excepție a cvartetului de coarde și travesti Apopocaliptica, voce She Martin.
Voice over and over
Pentru persoanele lipsite de prejudecăți ne continuăm programul. Pentru cei care au deschis mai târziu aparatele de radio, ne aflăm la momentul în care poetul Bucinski a redat viața și cinstea și dragostea bărbatului și femeii, care acum își consumă efluviile sexuale în fața unui public numeros. Se pare că o parte, puternic implicați în evenimentele petrecute, au î’nțeles mesajul și îl exprimă fiecare după gradul de înțelegere și posibilități.
Bucinski scuipă spre cele două trupuri care se acuplează. “Să nu se deoache!”, spune publicului.
“Dragii mei!”
În acest moment toți se opresc de parcă ar fi fost deconectați de la sursa de energie. Un tablou care probabil i-ar fi inspirat pentru o capodoperă atât pe Hyeronimus Bosch cât și pe directorul casei de producție Private Movies.
“Sunt un om obișnuit. Am să vă spun o poezie a unui om obișnuit.“
îmi place marlboro (își aprinde una)
ocazional camel natural flavour (își aprinde una)
îmi place concertul de vioară al lui beethoveen (imită pe cineva care cîntă la chitară, frecându-și mâna de șlițul pantalonilor)
îmi plac
fasolea bătută (Bucinski se pune cu fundul către public ca și cum ar fi dat drumul la gaze)
femeile frumoase (mișcă ostentativ din șolduri)
filmele cu gangsteri (împușcă)
fordul mustang gt (conduce)
mersul în străinătate odată pe an
să port fustă & bocanci cu ținte
îmi place slayer (își agită șuvițele rare de păr)
dead can dance
dansul vampirilor în cluburile goth din germania (imită pe Nosferatu din filmul lui Murnau)
îmi plac săruturile tandre
prăjitura rasă cu gem făcută de mama
cărțile lui nicuță tănase
drogurile ușoare (își aprinde un joint de mărimea unei havane cubaneze)
îmi place noul meu sacou maron cu cotiere luat din victoria
îmi place cum bate lumina în geam în diminețile cu soare
îmi place cum se termină
romeo și julieta
frankenstein
fosta mea prietenă (face acel semn cu antebrațul mâinii stângi prins în încheietura dreptei)
narcis și gură de aur
stan și bran
goana după aur
bărbații în filmele porno (mimează e excitație gargantuelică)
îmi place jocul de-a vacanța
luna plină
melodia aia nu știu cum se cheamă
din reclama aia de la connex (fluieră fals un refren)
o carte din care nu am putut citi primul capitol
al doilea începea de genul (se împunge cu indexul în tâmplă)
dacă nu ați citit primul capitol sunteți prea proști să citiți această carte
îmi plac chefurile (mai trage o dușcă din sticlă)
barurile afumate (se clatină)
femeile care vin la mine acasă din prima să vedem barfly
vodka tonic
vodka energy (își aduce o nouă stică din culise)
jack
jack & vrejul de fasole
să îmi văd iubitele cu ochii albaștri
când am chef (se bucură)
din nou fasolea de data asta cu ciolan
yello cu lost again (se întristează)
pantalonii strâmți
să gătesc (se bucură)
să stau mult în baie
să uit lucrurile neesențiale de pildă numele la prima întâlnire
să am bani
să am bani de dat (se întristează)
să cînt odată cu jim pe break on through
să trag apa după
să sărut femeia după
să aduc flori după dacă mai vreau
să dau din picior cînd conduc și ascult la habanera în varianta wolf hoffman
să fiu liber și să iubesc în același timp
să fiu singur în baie doar cînd am chef să mă masturbez (imită gestul)
îmi place luna plină (urlă prelung ca un câine în călduri)
îmi place să fumez hașiș cînd e lună plină și apoi să fac din venele mele o coardă
pe care să o sară femeile în ritm mayoumba / claro que si (mimează un act sexual cu mai multe femei)
să vin acasă beat
de fericire (se întristează)
îmi plac
trofeele mele de copil cireșele furate
magicianul de fowles la 14 ani
primele jocuri erotice uite cum se fac copiii
îmi plac insulele pacifice
sufletul meu care călătorește în fiecare an acolo
să umple cu bucăți de mărgean alb o scoică pentru fiecare iubită
pielea bronzată în contrast cu albul colierului de mărgean
îmi place să lenevesc
să stau așa degeaba fără să fac nimic
și să mă gîndesc la tine
(Se întristează. Se așează în fund și își aprinde ultima țigară. Mototolește pachetul, apoi îl aruncă fără o țintă anume).
Mulțimea rămâne tăcută. Cei mai mulți încep să se îmbrace. O parte însă continuă sporturile erotice începute mai devreme, plictisiți de fenomenul petrecut pe scenă. Există câțiva care își instalează laptop-urile. O roșcată disperată strigă pînă îi plesnește corsetul “mi-o trag cu primul care îmi dă un IP să mă loghez!”.
Voice over and done – intermezzo liric
Pentru cei care nu își pot imagina starea lui Bucinski, propunem să ascultăm Requiem scris de Moțard Năsturel, la moartea animalului său favorit, sfârtecat sângeros de o pitulice. Poemul este inspirat de cazul limacșilor, deposedați de case de însăși Mama Natură, analogia inspirată de miile de persoane fără adăpost de la noi din lume fiind evidentă. Jalea resimțită de Moțard atinge paroxismul în care acesta se întreabă dacă limacșii vor primi case pe lumea cealaltă.
YM Party
Întrerupem programul pentru un scurt anunț publicitar. Suntem un grup de tineri entuziaști, plictisiți de patosul cotidian și sărăcia sufletească a celor care se înfig cu tot dinadinsul la astfel de evenimente. Cu tot respectul pentru domnul Bucinski, spectacolul dumnealui ne lasă reci. Invităm cu această ocazie pe toți cei care simt ca noi la o petrecere virtuală pe Messenger. Aveți toate minunile tehnicii la îndemână, există posibilitatea de a da ignore oricui vă plictisește, puteți consuma oricât alcool doriți și nu trebuie să vă mai fie teamă că vă pute gura sau că sunteți în stare de ebrietate, vi s-a făcut somn și trebuie să mergeți acasă.
Rosenborg
Bucinski se dezbracă la bustul gol. Execută un clătinat perfect. Apoi începe să vorbească pe o voce scăzută despre cicatricele și tatuajele sale. “Nu am fost niciodată în Rosenborg, drept pentru care nu am niciun tatuaj de acolo. Ar fi fost singurul tatuaj pe care mi l-aș fi făcut. În ce privește cicatricile, unele le am de la fosta mea iubită, altele nu.”
Exercițiu de volumetrie
Maestrul își pregătește ieșirea de pe scenă. Ca și cum ar îmbrățișa pe după umeri un personaj imaginar, care îl ascultă cu interes, poetul Bucinski pășește către buza scenei. Înainte de a se prăbuși în mulțime și de a se contopi cu ea, spune cu o voce puternică.
Trăiesc într-o țară.
Țara mea se numește www.Eu.com.
Aceasta este țara pe care o iubesc.
Aici sunt oamenii pe care îi iubesc.
În mine se află moartea pe care mi-o doresc și pe care o merit mai mult decât oricine.
Moartea mea poartă chiloți rupți sau murdari înte picioare, moartea mea vorbește cu dezacorduri și ascultă manele, moartea mea fură în Italia și Spania, moartea mea se prostituează, moartea mea are frauda în sânge, moartea mea mă minte și se minte pe sine. Moartea mea moare de dragul ei, eu mor împreună cu ea. Moartea mea înseamnă iubire față de cei care trăiesc doar pentru a muri.
Moartea mea râde când îi arăt degetul.
Final & Cut
Stimați ascultători, programul nostru a luat sfârșit. În continuare, redifuzăm acest program până la autodistrugere.
