Am şi eu nedumeririle mele. Ştiu că artiştii sînt în general vanitoşi. Ştiu că uneori şi eu am fost ispitit să mă aprind, să port războaie, de cele mai multe ori care nu se meritau. Dar nu înţeleg de ce unii au totuşi o atracţie dezechilibrată spre conflicte, un fel de ţandără gata oricînd să sară. Apoi nu înţeleg ce este aşa de greu de priceput în ce priveşte regula exclusivitaţii pentru două luni. De ce sînt unii neglijenţi iar alţii recidivează parcă din rea voinţă. O regulă e regulă şi gata. Mi-a spus cineva: „vezi că la români e greu cu disciplina că ei confundă libertatea cu jungla”. Am zis că e cîrcotaş. Oare am greşit...?
Nu înţeleg de ce pe unii îi deranjează regula (deşi cam post factum). Eu am fost aproape doi ani pe un site literar şi am postat numai acolo. De fapt cred că mi-ar fi fost aproape imposibil ca să postez texte proaspete pe mai mult de un site. Am ajuns la concluzia că dacă scriu prost, voi scrie prost şi în alte două zeci de locuri şi nu e nevoie să îmi împînzesc maculatura peste tot. Iar dacă scriu bine sau din ce în ce mai bine va fi suficient de vizibil şi vor veni vizitatori şi de pe alte siteuri să mă citească. Nu e nevoie să îmi diluez textele în tiraje interminabile. La urma urmei un text e cu atît mai valoros (dacă are valoare) cu cît e mai greu de găsit.
Nu înţeleg de ce este aşa de greu să înţelegi că un comentariu la un text literar nu este un răspuns de chat şi nici un schimb de pupături. Am zis să adopt o atitudine flexibilă şi să nu strivesc dimensiunea umană, personală a comentariilor. Oare am greşit...?
Nu am înţeles de ce unii nu comentează deloc. Există aproximativ 50 de autori/ membri relativi activi. Dacă fiecare din ei ar comenta măcar un singur text zilnic (bănuiesc că citesc măcar atît), vă daţi seama ce aglomeraţie ar fi aici. Eu în general nu sînt adeptul cantităţii dar una din ideile de la care am pornit a fost aceea că stimularea calităţii se poate face prin comentarii pertinente şi exigente. Nu înţeleg de ce unii se supără cînd le primesc iar alţii nu le mai fac de multă vreme sau nu le-au făcut niciodată.
Nu înţeleg de ce unii oameni s-a înscris şi nu au publicat nimic pînă acum. Poate că au înţeles greşit despre ce este vorba.
Înţeleg că site-ul încă are bug-uri, încă are limitări. Aşa este. Şi pe mine mă enervează unele. Nu am să le scuz şi nu am să mă scuz. Am să fac cît pot. Dar un lucru îl ştiu bine, că oricine vrea să scrie şi să comenteze un text cu pretenţii literare o poate face aici 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămînă. Pe gratis şi în cantitate nelimitată dar mai ales la cea mai bună calitate de care e în stare la un moment dat. Şi la urma urmei oare nu asta e ceea ce ne dorim? Oare unde sînt curentele de gîndire, promotorii de stiluri, lansatorii de idei trăznite? I-a împiedicat cineva? Aşa cum spuneam înainte, în tot noianul ăsta de nedumeriri ştiu măcar un lucrur, că daca ai inspiraţie şi talent poţi scrie şi pe zid de închisoare sau foiţă de ţigară că tot artă va fi. Dar dacă nu vrei să faci ceva, dacă te frămîntă doar morbul vedetismului sau mai ştiu eu ce alte histrionisme, poţi să ai la dispoziţie cea mai prestigioasă editură din lume că tot maculatură vei produce şi totul se va rezuma la 15 minute de celebritate.
Nu înţeleg oare de ce unii nu înţeleg ce se vrea a fi Hermeneia. Oare nu am făcut eu suficient de clar? Nu mi-au plăcut niciodată directivele de la centru şi am crezut întotdeauna în forţa creatoare a omului atunci cînd îi oferi libertate şi un spaţiu în care performanţă îi este judeactă în piaţa oraşului. Oare de ce nu toţi înţelegem asta...?