Virgil Titarenco -- jurnal de nesomn II -- info

vladimir - 2005-12-28

Uite ca mi-ai luat vorba din gura Virgile... daca nu ai fi scris tu acest text probabil ca as fi facut eu asta. Sunt total in acord cu cele spuse de tine, "pupaturile" nu fac nimanui bine mai ales ca stim ca nici nu am fi deloc originali promovand si incurajand asa ceva... avem experienta agoniei unde se vede cu ochiul liber unde a condus o astfel de atitudine. Un autor obisnuit sa fie laudat va reactiona coleric la critica considerand un astfel de demers drept malitios si indreptat impotriva propriei persoane. Cel caruia ii pasa doar sa se stie "pe bune" cu toata lumea nu va scrie desigur decat dulcegarii. Sa incercam sa ne gandim ca cel care comenteaza are intentii bune si sa nu picam in ispita de a ne considera persecutati, sa incercam sa intelegem comentariul asa cum lectorul s-a straduit sa priceapa textul de referinta. Aici nu se pune problema afisarilor, a reciprocitatilor, a mesajelor pe ym de genul "am postat un text, spune si tu o parere acolo".
Desi in mod normal activitatea intr-un astfel de site se regleaza de la sine cred ca ar fi potrivit sa statuam o serie de criterii nu in ultimul rand de natura culturala, pentru a fi siguri ca vorbim toti aceeasi limba... am sa ma gandesc si voi veni cu propuneri concrete, daca ideea nu va fi dezavuata.

Dedal - 2005-12-28

Mie nu mi-ai luat vorba din gură, Virgil. Şi nici eu altcuiva. Transmiterea asta … culturală a ideilor are un grad prea mare de perisabilitate.
Îmi permit să gândesc aşa, de unul singur şi de capul meu. Mediocru sau genial, cine poate şti? Şi, mai ales, cine poate da asemenea verdicte, fără să clipească?
Eu ştiu cine, dar nu spun…
Haidem, totuşi, să deschidem ochii un pic mai mult.

Atac la persoană poate fi şi atunci când:
1. – nu se face o critică a textului respectiv ci a “modului de a scrie”, aşa, la general, fără nici o referire sau orice altă legătură (stilistică, prozodică, fonică, fonetică etc…) cu textul în cauză, în trei-patru rânduri îngălate şi pline de exprimări ambigue. Consider că astfel de “exegeze”, bineînţeles refăcute atât stilistic cât şi calitativ, ar trebui să-şi găsească loc în articole separate, poate chiar cu acceptul autorului recenzat (sau în prefaţa volumului de poezii al autorului, desigur, după gust).
2. - sub masca exegezei se aruncă expresii comparative, cu sens peiorativ (exemple: “ca un saltimbanc”, “ca un copil maturizat prea devreme”, “ca un tractorist cu basca ruptă în dreptul stemei”, “ca un padişah în haine de ţaţă” etc.). Bineînţeles că ele pot fi apoi “zaharisite”(“dulcegărite”, după cum am înţeles de la comentator actualmente harnic, viitor editor pe acest site), se pot găsi argumente “irefutabile” pentru un anumit sens (de înalt nivel hermeneutic, obligatoriu – de exempu: “tractoristul e cel care dă profunzime scrisului, el sapă adânc, brazdele sale sunt ezoterisme peste care se aşază, afânat, pământul altor civilizaţii, basca sa ruptă e o coroană placată cu modestie, cu simplitate, aşa cum fiecare cuvânt, de esenţă, este o nestemată a lucirilor frunţii dezgolite, parţial, numai şi numai pentru iniţiaţi” – lumea cade pe spate, aplauze din primele rânduri, mângâieri pe cap din lojă), deşi intenţia a fost alta.
E şi aici un corolar: - dacă, întradevăr, intenţia nu a fost aceea de a jigni, atunci comentatorul în cauză, lăsând larg deschise porţile acestor sensuri, fără să-şi de seama, poate fi acuzat nu atât de atac la persoană, cât de neglijenţă şi/sau inteligenţă submediocră …

Ce înseamnă atunci a critica un text?
Cum toţi se pare că vorbim “aceeaşi limbă”(?), mă refer “la critica considerand” că îmi pot permite ca, până va reveni Vladimir cu ideea sa de mare amplitudine culturală nedezavuată şi plină de propuneri concrete, să redau aici, din memorie, unele idei ale celor ceva mai apropiaţi genului (Caius Dobrescu, Gabriel Coşoveanu), anumite reguli (exprimate în Dilema veche de acum aproape un an), în speranţa că poate vor fi de folos viitorilor editori (măcar pe viitor), precum şi comentatorilor de nădejde ai acestui site, înainte de statuarea deja anunţată:

1. Trebuie evitată lipirea de etichete, pentru că este o diferenţă esenţială între spaţiul public şi cel de natură informală sau pur personală.

2. Nu se acceptă utilizarea, în comentarii, a “dispreţului suveran” – a “kitsch-ului acru” – ca un soi de pastişă cioraniană. Acest gen de manifestare nu se ridică la standardele inteligenţei adulte.

3. Trebuie evitată caricatura (caricarea, ca procedeu), precum şi tendinţa de a ridica aceste caricaturi la rangul de realităţi, ca o autoevidenţă. Absolut orice persoană, idee, valoare poate fi făcută să pară, cu o relativă uşurinţă, un model de idioţenie.

4. Trebuie evitat cu stricteţe discursul urii. El este un discurs de tip delirant, nu întotdeauna lipsit de argumente – de tip canibalic (impulsul de a “ucide” şi “devora” adversarul). Când discursul atinge patetismul biologic, saturat de referiri sau aluzii viscerale, e semn de trecere peste cota de avarie. Observaţia se potriveşte şi discuţiei despre idei. De obicei, obiectul discursului delirant urii nu este reprezentat nici de fiinţa în carne şi oase, nici ideile ei, ci un amestec paradoxal, dar inextricabil, între cele două.

5. Defectele, handicapurile, particularităţile fizice trebuie lăsate complet în afara dezbaterii publice în jurul literaturii. Spaţiul public trebuie să rămână raţional.

6. Discursul de “îndrăgostit”, chiar dacă nu este la fel de periculos şi şocant moral ca discursul urii, reprezintă o deformare a bunului gust şi a bunului simţ, în comunicarea intelectuală – se poate trasa o limită nu numai în privinţa erosului trupesc, ci şi a celui intelectual. Admiraţia trebuie să îşi facă loc numai în spaţiul intim, altfel se cade în trivializarea spaţiului public – bazat pe un ethos, la origine stoic, al autoconţinerii.

7. Trebuie evitată “obsesia înjurăturii” – este un reducţionism care elimină bazele modernităţii intelectuale.

8. Criticul literar trebuie să fie “cuviincios” şi nicidecum ironic cu orice preţ.

9. Trebuie evitată pomenirea, chiar subînţeleasă, printre rânduri, a meritelor personale dar şi, mai ales, a frustrărilor, precum şi autoplasarea în scenarii protocroniste.

10. Poartă-te în cuprinsul comentariilor critice ca şi cum ai evolua într-un vast cenaclu, între privitori, unii inocenţi.

În comentarii apar clivaje, nuanţe. Toţi am încălcat, unii mai mult, alţii mai puţin, aceste legi nescrise, pe care ar fi trebuit să le ştim de când lumea, fără să ni le intabuleze “cultural” cineva. Poate de acum încolo va fi altfel.

Sărbători fericite!

vladimir - 2005-12-29

Ma declar inca o data uimit de ceea ce imi este dat sa vad. stimate coleg Dedal oare cand te vei dezobisnui de modalitatea aceasta paguboasa de a comenta nu textul ci persoanele care intr-un mod sau altul au incercat sa scrie constructiv.
Iti voi vinde un secret, ascuns cu grija mare prin mai toate cartile privind analiza structurala... in mod normal analiza unui text (e mai putin cazul creatiilor literare si mai mult a celor critice) impune un efort de intelegere a continutului materialului si nu numai o citire pe diagonala... sunt apoi structurate ideile-forta si pentru fiecare dintre concluziile exprimate se cauta premisele, argumentele care au rol de intemeiere, pentru a se putea trage opinii valide privind gradul de fundamentare si veridicitate al acestora.
Dumneata ai realizat toate acestea? Sau prezenta sub acest text tine doar de orgoliu si narcisism, in masura in carea readuci in discutie un subiect incheiat si in plan secund propria persoana prezentata ca un reper irefutabil.
Iti mai spun inca o data, dupa ce in prealabil am reliefat asta in comentariul la textul respectiv si am revenit apoi pentru a explicita termenii pe care nu i-ai inteles, ca bati campii acum si nici macar nu o faci cu gratie.
Nu am ce face, acesta este vocabularul de care dispun si atata timp cat dumneata ramai sclavul aparentelor, al intelesului comun, literal (a lui "Ana are mere") si nu faci eforturi sa te deschizi spre alte segmente de intelegere, noi nu cred ca avem un limbaj comun... hai sa nu prostituam in asa fel cuvintele incat sa ne limitam la un limbaj sarac ci mai degraba sa tindem spre imbogatirea acestuia asa cum este si firesc intr-o lume civilizata.
Problema grava este insa alta... te invit sa faci un efort mental si sa te intrebi:
1. In cate dintre comentariile scrise pana acum pe acest site ai avut macar vag o intentie critica? Au fost cumva toate textele perfecte? Ti-a fost teama sa nu ti se bata obrazul si cineva sa-ti spuna ceva de genul "Credeam ca suntem o echipa si nu ne comentam negativ"? Nu te-ai priceput sa decelezi partile bune de cele mai putin reusite si sa oferi eventual sugestii de imbunatatire a textelor?
2. Comentariile mele sunt scrise toate in acelasi registru, in limba romana... de ce numai dumneata ai reactionat atata de inadecvat (las la o parte jignirile tale exprimate totusi atat de stangaci crezand inca in faptul ca au fost scrise la nervi)... de ce numai Dedal se simte persecutat. Nu cumva ne acordam o prea mare importanta colega?
3. Daca acel comentariu elogios scris de catre mine sub textul tau a primit un astfel de raspuns atunci rog colegii sa-si inchipuie cum ai fi reactionat daca, Doamne fereste, as fi indraznit sa te critic.
E caraghios ca nu constientizezi ca genul acesta de comentarii de care esti atat de atasat incalca tocmai punctele 2, 4, 7 si 8 din "programul" enuntat de tine.
Lasa domnule la o parte accesele astea de orgoliu aiurit (basca faptul ca suntem in vecinatatea sarbatorilor) si genul de exprimari tendentioase (sa le zicem pe nume... barfe, stifturi, fitile) cum e cazul in fragmentul "dulcegărite”, după cum am înţeles de la comentator actualmente harnic, viitor editor pe acest site" pentru ca sunt impregnate de rautate si multa frustrare fara obiect. Te rog din suflet nu te mai fa de rusine cu o astfel de atitudine, macar pentru faptul ca pana una alta reprezinti comunitatea din Iasi.
Celor pe care i-am invitat sa scrie pe hermeneia.com le-am spus ca aici exista un spatiu deschis oricaror provocari literare, un mediu propice creativitatii, ca nu exista editori etc.
Virgil am o rugaminte de care te rog sa tii cont atunci cand va veni timpul sa numesti ediori: daca vei avea vreodata de ales intre mine si Dedal considera ca eu cedez toate potentialele demnitati de acest gen in favoarea sa, ca sa stabilim inca de acum in ce consta interesul fiecaruia dintre noi de a scrie pe hermeneia.com.
Public aici pentru ca sunt satul de mizeriile existente pe alte site-uri de acest gen si imi doresc un mediu curat, populat de oameni cu o minima cultura generala si literara si potential creator de la care sa pot invata si eu. De aceea, din postura de membru al siteului, spun ca cei care aleg sa-si vanda micimea sufletului pe aici isi fac din mine un oponent.
Propuneri:
1. Timp de 24 de ore dupa postarea unui text autorul acestuia sa nu poata interveni pe acesta sau sa raspunda comentariilor. Astfel cred ca vor fi evitate eventuale porniri patimase si necontrolate oferindu-se celui vizat o perioada in care poate intelege sensul opiniilor colegilor.
2.Pentru a putea fi postate comentariile sa se incadreze intr-o limita minima de caractere pentru a fi evitate remarci de geneul "Foarte frumos, sarbatori fericite, bunica a scos colaceii din cuptor".
3. Fenomenul "la Multi Ani" este inerent unei comunitati de aceasta factura... personal nu sunt impotriva dar cred ca nu trebuie sa amestecam lucrurile prin scrierea cu dedicatie a unor texte de toata jena. Propun realizarea unei rubrici separate pentru astfel de creatii sau posibilitatea ca userii sa-si poata transmite mesaje intre ei.
4. Definirea sintagmei "atac la persoana" pentru evitarea confuziilor. In cazul unor situatii repetate autorului respectiv sa i se suspende pe o perioada determinata dreptul de a comenta.
5. Stabilirea perioadei de inactivitate ce poate fi tolerata unui user (desigur cu exceptiile de rigoare cauzate de situatii obiective) inainte de a i se sterge contul.
Cu speranta evitarii pe viitor a unor situatii de genul celei traite de mine pe hermeneia.com va urez sarbatori fericite si La Multi Ani!

Dedal - 2005-12-29

Referitor la ceea ce ar trebui să nu existe pe site, comentariul anterior al domnului supranumit „actaeon” deţine anvergura unui exemplu evident.
Între „Iti voi vinde un secret” şi „cei care aleg sa-si vanda micimea sufletului pe aici” nu există oponenţă, ci dezvăluiri turbulente ale firii, ale inconştientului, drapat în impresii, imprecaţii, neargumentări şi retorism:

- „Ma declar inca o data uimit de ceea ce imi este dat sa vad...” – pregătirea discursului, prolog ce emite scenic aglomerarea declarativă a conţinutului;

- „Iti voi vinde un secret” – nuanţă mercantilă şi frivolă sub masca familiarismului sfătos;

- „...in mod normal analiza unui text ... impune un efort de intelegere a continutului materialului si nu numai o citire pe diagonala... Dumneata ai realizat toate acestea?” – „clamatul efort de inţelegere” al unui anume text a avut drept rezultat, în cazul acestui comentator rămas uimit şi cu semne de întrebare inutile, o singură referinţă privind textul în cauză, şi anume că e
„o poezie despre care cred ca recitata fiind si-ar desavarsi frumusetea” – adică „Ana are mere”? - şi mai ce are Ana? - nu ştim, că a plecat să le mănânce, lângă „colaceii din cuptor". Ne va spune după ce îşi va desăvârşi digestia, despre ce şi cum.

- „Sau prezenta sub acest text tine doar de orgoliu si narcisism...?” - deja o anumită poziţionare demiurgică, deşi cu livrea, cea a autorizării „prezenţei” sub text (adică: „tu ce cauţi, mă, pe aici, ai bilet?”);

- „...bati campii acum si nici macar nu o faci cu gratie.” – „baterea câmpiilor” nu e susţinută, aici, nu e argumentată (desigur, ne-am obişnuit), iar graţia care, într-o confruntare literară, e dată de eleganţa de stil, trebuie contorizată neutru, asupra acesteia neputându-se pronunţa, în mod obiectiv, niciunul dintre cei implicaţi; paradoxal, „graţia” e "abuzată" chiar de către cel ale cărui „graţii” sunt rezumate fundamental şi cacofonic - atrag atenţia că expresia „bati campii si nici macar nu o faci cu gratie” e cunoscută, ea fiind preluată, fără ghilimelele de rigoare (meteahnă veche, proverbială aproape), din vocabularul specific unui alt comentator, de pe „agonia” (I.P.);

„...dumneata ramai sclavul aparentelor, al intelesului comun, literal...” – iarăşi inducerea unor simple impresii personale, pentru că nuanţele interpretative, dezvăluite în detaliu, anterior, au rămas la fel de străine comentatorului sau sunt eludate până la punctele semnelor de întrebare „şi/sau” din comentariul meu precedent;

”...hai sa nu prostituam in asa fel cuvintele incat sa ne limitam la un limbaj sarac ci mai degraba sa tindem spre imbogatirea acestuia asa cum este si firesc intr-o lume civilizata” – domnul comentator setează ilogic sensurile şi pare a nu avea cunoştinţă de faptul că „prostituarea cuvintelor” înseamnă, în primul rând, utilizarea lor neraţională, în construcţii semantice ambigue; trebuie precizat că „îmbogăţirea limbajului”, în accepţia acestui comentator, constă în „saltimbanc” sau în „copil maturizat prea devreme”, precum şi în construcţii cacofonice puerile, exemplificate deja („critica considerand”);

- „Problema grava este insa alta... te invit sa faci un efort mental si sa te intrebi:” – incercări de largă respiraţie cerebrală, decisă, a problemelor proprii, a uimirilor, permutate către preopinent – da, aici intervin „problemele grave”, ale eludărilor, improvizaţiilor personale cu alura oneroasă, întrucât:
1. Pe acest site nu am făcut decât un singur comentariu, care este o analiză neconvenţională şi neutră, dar precisă, legată strict de textul în cauză. Se poate verifica. Aşa că toate retorismele grosiere ale comentatorului referitoare la modul meu de a comenta pe „hermeneia.com” sunt standardizate teatral, au fond mimetic inclus, cu ochii înălţaţi, rugător, spre divinitate şi gradul de salubritate tinzând, asimptotic, către 0, dinspre minus.
2. Comentatorul se miră, iarăşi, riscând să rămână astfel incomod poziţionat, de faptul că nu au existat „reacţii” asemănătoare, dar uită să precizeze dacă la alte texte a postat acelaşi comentariu sau nu. Şi, până la urmă, de ce să nu-l fi postat? Cele 4 rânduri şi jumătate având, în lipsă de altceva, măcar calitatea de necontestat a interschimbabilităţii:
„E pana la urma felul tau de a expune viata ca aporie, contorsionand limbajul pentru a reda sensuri pe o multitudine de nivele hermeneutice... un fel de reprezentatie a unui saltimbanc care descopera viata cu profunzimea unui copil, maturizat prea devreme de o iarna deloc blanda... o poezie despre care cred ca recitata fiind si-ar desavarsi frumusetea.”- actaeon
Rog frumos ca, solidar din punct de vedere literar, autorul care a mai zărit acest comentariu sub textul său să îmi explice de ce nu a „reacţionat” asemănător mie.
3. Indiferent dacă acel comentariu a fost elogios sau denigrator, intenţional sau nu, el este de neacceptat din cauza: neargumentării, banalităţii, simultaneităţii sensuale aproape groteşti, fapt explicat pe larg anterior. E de preferat o critică aspră, dar pe text, cu argumente, nu cu impresii şi etalări de măşti friabile.

- „E caraghios ca nu constientizezi ca genul acesta de comentarii de care esti atat de atasat incalca tocmai punctele 2, 4, 7 si 8 din "programul" enuntat de tine.” – „caraghios” e de ce comentatorul a sărit din enumerare celelalte puncte, putând susţine, la fel de veridic, „încălcarea punctelor 1-10”;

- „Lasa domnule la o parte accesele astea de orgoliu aiurit” – încă un model de exprimare confuză: nu se spune clar ale cui sunt „accesele astea de orgoliu aiurit”- putem presupune că e o autocritică luminată (s-ar traduce în „lasă-mă, domnule, în pace, aşa sunt eu, orgolios şi aiurit, mai tinerel şi fără experienţă, trebuie să fiu înţeles”), exprimată îmbucurător, chiar dacă tardiv;

- „genul de exprimari tendentioase (sa le zicem pe nume... barfe, stifturi, fitile)” – are loc aici o aplicare de etichete şi perdele de fum, comentatorul în cauză, cunoscut în domeniul specificat, dând deja probe dublu veleitare, de exprimare: autoritară (chiar amuzant-ameninţătoare – cea cu oponetul „micimii sufleteşti”) sau săritor-îndatoritoare (a se urmări şi celelalte intervenţii ale dumisale); exemplu de prezentare a meritelor, de captare a „bunăvoinţelor”: „Celor pe care i-am invitat sa scrie pe hermeneia.com le-am spus ca aici exista un spatiu deschis...” – deci a făcut reclamă – omul ăsta chiar merită un sincer bravo din partea colectivităţii şi nu numai...

- „Te rog din suflet nu te mai fa de rusine cu o astfel de atitudine, macar pentru faptul ca pana una alta reprezinti comunitatea din Iasi.” – mod de exprimare patetic şi fals, jenant pentru un adult;

- „daca vei avea vreodata de ales intre mine si Dedal considera ca eu cedez toate potentialele demnitati de acest gen in favoarea sa” – acelaşi mod de prezentare, falsă, a pretinsei generozităţi, în condiţiile în care e clar: autorul ştie că aşa numitul „Dedal” nu va ajunge niciodată în situaţia din enunţ, din motive diverse (unul dintre ele este că „Dedal” n-are timpul necesar disponibilităţii spre această activitate, iar domnul „actaeon” este foarte bine...informat, şi în această privinţă). Dacă „interesul” său pe „hermeneia.com” ar fi fost numai cel al scrierii, atunci „actaeon” ar fi putut exprima renunţarea la demnităţile editoriale, fără impunerea singuranţelor condiţionale, aşa după cum „Dedal” s-a exprimat deja.
Propunerile cuprinse în „idee” sunt grile şi grilaje irelevante, cu ascunzişuri subiective, ale cuiva care nu prea pare a avea alte griji (sau, dacă le are, ele sunt foarte mici, comparativ) ele s-au mai spus şi cu alte prilejuri (ar fi trebuit ca buna cuviinţă a autorului – actaeon - să îl determine menţionarea măcar a acestui fapt). Un singur amendament s-ar cuveni, la propunerea nr.1. Ca acelaşi termen de „neintervenţie”, de 24 de ore de la postare, să fie aplicat, în primul rând, eventualilor comentatori, astfel încât aceştia să posede cel puţin premizele temporale ale citirii, înţelegerii, documentării şi analizei argumentate pentru textul în cauză.
Şi e clar de ce o spun şi va fi clar pentru toţi cei care vor trece de acum încolo prin situaţii „de genul celei traite de mine pe hermeneia.com”. Vor fi din ce în ce mai mulţi, dacă nu va avea loc acea „educare”, absolut necesară, după cum s-a văzut, a comentatorilor (mai ales a celor de genul „închipuit-cultur`nic`”).

În concluzie, deşi cu pretenţii exhaustive, comentariul precedent al numitului „actaeon”, adresat, cel puţin neprincipial, nu autorului sub textul căruia s-a aşezat sau „agorei”, ci altui comentator, păcătuieşte prin patetism, exprimare condensată şi arţăgoasă a frustrărilor, colaj hilar de servitute şi autoritarism, falsitate, lipsă de echilibru şi argumente, alternând zonele de protuberanţe nervoase gen filipică în derivă, cu cele de prefăcută cuvioşenie, are imanenţe scolastice, dar şi burleşti, involuntare. E un exemplu de comentariu fără stil, majoritar grosier, de joasă ţinută, cu haos al structurii, trădând grave dezordini interioare, un comentariu care poate face de râs nu numai pe autorul lui, ci şi comunităţile în care îşi găseşte loc sub impresia de auto-clamată autoritate.
Atrag atenţia, poate e cineva care nu observă, că m-am referit strict la comentariul anterior şi nu la autorul său, „actaeon”.

La mulţi ani!

vladimir - 2005-12-29

:) Cred ca e o virtute in a sti sa te opresti... mai ales cand nu mai ai nici un dubiu ca intentia polemica e degradata spre un discurs de mahala... fie pe a ta maturule Dedal :) Ai dreptate la toate punctele, incepand cu 1 si terminand inspre capatul universului. Eu deja ma gandesc la alte propuneri de optimizare a activitatii pe acest site... cred ca aspectul acesta e cu mult mai relevant decat sa stau la sfat cu...