Pierdut Pen Name

Login

Pierdut Parola

Inscriere

 
   
 

experiment
(vizual, colaj poetic, cutia cu nisip)


Untitled document

 

Bird no 44
Aventuri vizuale ( fotografii: Tibick Indrikova)

de grauenfels adrian (nepotul lui rameau)



rugăciune

să fie mereu aer în jur.

să avem spaţiu, viaţă, curaj.

să ne petrecem clipele acolo unde suntem.

să putem privi orizontul de sus în jos.

să găsim drumul spre casă, cuibul, patul iubitei exact când e nevoie şi chiar cu ochii închişi.

să auzim marea, eclipsa, căderea fulgilor de nea, cântecul unui prieten, căderea serii.

să nu îmi stea ceasul.

să nu mă pierd şi dacă mă pierd să mă găsesc întreg.

să fie cel puţin două stele pe cer.

înapoi să fie exact ca înainte.

să mor în somn.



mai rulez un timp în gol

scrâşnind nisip în gură gumarabic

castelul de nisip s-a prăbuşit de mult

doar scoica periferică mai mişcă

sub tălpi crăpatul timp

crăpate îmi sunt buzele

de atâta şi atâta solitudine

ce clară surprinzătoare umbra ta peste umbra mea

cocoşată crispată calcinată criptă

vagi voci, vocale virgule, virgine vapoare

vărgate, văgăuni văduvite volante vulpi

şi de ce să nu pun cărţile pe foc?

mitologia s-a terminat cu venus

şi muntele tău e plin de păcate

şi seara asta miroase toată a eşafod...





 

astăzi astăzi
prolet fier

de Virgil Titarenco (Profetul)




 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Push The Button
Audio - Vizual

 de grauenfels adrian (nepotul lui rameau)

Please read with music from youtube on !

http://www.youtube.com/watch?v=mdRd3k4CIAg


hai.. trezeşte-te odată
ia-ţi pudra şi fardează-te
acoperă-ţi sechelele unei iubiri pierdute
ce dacă ţi-a lăsat cheile pe masă
şi florile uscate în vază
mai sunt şi alte fetişuri
icoane la care să te rogi
vedenii mov cu inorogi

sinuciderea e o faptă fragilă
când mori se scrie o altă fabulă
când dormi hamlet îşi caută sabia
uite, îţi curge rimelul lacrimi şuroaie
de ce nu crezi în dispariţie?
sub mască poţi fi frumoasă
sub giulgiu fecioară
în pat mireasă
cu ochii plini de fum şi ceaţă

în zare e praf şi iar război
în genunchi se roagă un înger în noroi
legenda spune c-o să moară surd
ca un soldat legat c-o sfoară
călare pe un murg

tatăăă...de ce mi se surpă curajul
de ce în gânduri nu mă ierţi
eu pun rimel, şi fard peste lumină
aştept cu mâna pe buton
eliberarea mea
instantaneu deplină...

***

Pictură : Ion Vincent Danu
Muzică : Chop Suey- System Down



 
 

comentarii la această secţiune


despre altă călătorie II     de Aranca (Marina Nicolaev)

colaj_poetic

2008-01-01

from us to you (editor's diary)

comentarii: 2

citiri: 261

ἄγγελος įggelos     de Aranca (Marina Nicolaev)

colaj_poetic

2007-12-26

God's Messengers/Les messagers de Dieu

comentarii: 0

citiri: 198

astăzi astăzi     de Profetul (Virgil Titarenco)

vizual

2007-12-12

prolet fier

comentarii: 5

citiri: 439

Japan Rose, Sunset    de Younger Sister (Naan Lea)

vizual

2007-12-02

comentarii: 3

citiri: 253

Şoapte lāngă o rază    de tincuta (tincuta horonceanu bernevic)

cutia_cu_nisip

2007-12-01

comentarii: 4

citiri: 221

JAIKU    de nepotul lui rameau (grauenfels adrian)

vizual

2007-11-30

Incercări de Non Artă

comentarii: 0

citiri: 397

sad    de emiemi (pal emilian)

vizual

2007-11-13

comentarii: 0

citiri: 176

Push The Button     de nepotul lui rameau (grauenfels adrian)

vizual

2007-11-09

Audio - Vizual

comentarii: 0

citiri: 333

Bird no 44     de nepotul lui rameau (grauenfels adrian)

vizual

2007-11-02

Aventuri vizuale ( fotografii: Tibick Indrikova)

comentarii: 5

citiri: 506

roads    de emiemi (pal emilian)

colaj_poetic

2007-10-29

comentarii: 1

citiri: 192

Piatră de drum     de cailean (Călin Sămărghiţan)

cutia_cu_nisip

2007-10-29

oraşul unei experienţe

comentarii: 4

citiri: 274

O trecere prin Vicenza     de nepotul lui rameau (grauenfels adrian)

vizual

2007-10-27

Pictură de Ion Vincent Danu

comentarii: 2

citiri: 349

absolute zero     de Marquise de Sade (Claudia Radu)

vizual

2007-10-18

comentarii: 4

citiri: 367

zoom plus sau minus     de Ioana Dana Nicolae (Ioana Geacar)

cutia_cu_nisip

2007-09-24

...si camera asta

comentarii: 3

citiri: 331

vizual 1    de Dihania (Matei Hutopila)

vizual

2007-09-22

comentarii: 3

citiri: 262

destinatar lipsă    de emiemi (pal emilian)

vizual

2007-09-20

comentarii: 0

citiri: 202

江戸 (Edo)    de Gebeleizis (Marian C Ghilea)

vizual

2007-09-19

Haiku

comentarii: 5

citiri: 296

constrīngere poetică sau text după imagine impusă 12    de Profetul (Virgil Titarenco)

vizual

2007-09-17

constrīngerea de luni

comentarii: 2

citiri: 349

bucle    de Ioana Dana Nicolae (Ioana Geacar)

cutia_cu_nisip

2007-09-13

comentarii: 2

citiri: 285

Cutia cu şoareci    de Younger Sister (Naan Lea)

cutia_cu_nisip

2007-09-11

comentarii: 0

citiri: 204


Pagina: 18 17 16 15 14 13 12 11 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1


Cele mai noi texte experiment

bīze II - Profetul- (cutia_cu_nisip)
gāndul copilei urzeşte feerii - ygrene- (colaj_poetic)
zece lucruri pentru care nu īmi place de mine - alma- (cutia_cu_nisip)
fără titlu - adela- (cutia_cu_nisip)
sabaca - batranutragator- (cutia_cu_nisip)
bīze - Profetul- (cutia_cu_nisip)
Copacul care chema tunetul - Cosmacpan- (cutia_cu_nisip)
Drum către moarte - Cosmacpan- (cutia_cu_nisip)
Īntrebare - Cosmacpan- (cutia_cu_nisip)
snacks - Sancho Panza- (cutia_cu_nisip)
Vis - adela- (cutia_cu_nisip)
Delir - adela- (cutia_cu_nisip)


Cele mai citite experimente

bīze II - Profetul- (cutia_cu_nisip)
gāndul copilei urzeşte feerii - ygrene- (colaj_poetic)