Pierdut Pen Name

Login

Pierdut Parola

Inscriere

 
   
 

experiment
(vizual, colaj poetic, cutia cu nisip)


Untitled document

 

Bird no 44
Aventuri vizuale ( fotografii: Tibick Indrikova)

de grauenfels adrian (nepotul lui rameau)



rugăciune

să fie mereu aer în jur.

să avem spaţiu, viaţă, curaj.

să ne petrecem clipele acolo unde suntem.

să putem privi orizontul de sus în jos.

să găsim drumul spre casă, cuibul, patul iubitei exact când e nevoie şi chiar cu ochii închişi.

să auzim marea, eclipsa, căderea fulgilor de nea, cântecul unui prieten, căderea serii.

să nu îmi stea ceasul.

să nu mă pierd şi dacă mă pierd să mă găsesc întreg.

să fie cel puţin două stele pe cer.

înapoi să fie exact ca înainte.

să mor în somn.



mai rulez un timp în gol

scrâşnind nisip în gură gumarabic

castelul de nisip s-a prăbuşit de mult

doar scoica periferică mai mişcă

sub tălpi crăpatul timp

crăpate îmi sunt buzele

de atâta şi atâta solitudine

ce clară surprinzătoare umbra ta peste umbra mea

cocoşată crispată calcinată criptă

vagi voci, vocale virgule, virgine vapoare

vărgate, văgăuni văduvite volante vulpi

şi de ce să nu pun cărţile pe foc?

mitologia s-a terminat cu venus

şi muntele tău e plin de păcate

şi seara asta miroase toată a eşafod...





 

astăzi astăzi
prolet fier

de Virgil Titarenco (Profetul)




 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Push The Button
Audio - Vizual

 de grauenfels adrian (nepotul lui rameau)

Please read with music from youtube on !

http://www.youtube.com/watch?v=mdRd3k4CIAg


hai.. trezeşte-te odată
ia-ţi pudra şi fardează-te
acoperă-ţi sechelele unei iubiri pierdute
ce dacă ţi-a lăsat cheile pe masă
şi florile uscate în vază
mai sunt şi alte fetişuri
icoane la care să te rogi
vedenii mov cu inorogi

sinuciderea e o faptă fragilă
când mori se scrie o altă fabulă
când dormi hamlet îşi caută sabia
uite, îţi curge rimelul lacrimi şuroaie
de ce nu crezi în dispariţie?
sub mască poţi fi frumoasă
sub giulgiu fecioară
în pat mireasă
cu ochii plini de fum şi ceaţă

în zare e praf şi iar război
în genunchi se roagă un înger în noroi
legenda spune c-o să moară surd
ca un soldat legat c-o sfoară
călare pe un murg

tatăăă...de ce mi se surpă curajul
de ce în gânduri nu mă ierţi
eu pun rimel, şi fard peste lumină
aştept cu mâna pe buton
eliberarea mea
instantaneu deplină...

***

Pictură : Ion Vincent Danu
Muzică : Chop Suey- System Down



 
 

comentarii la această secţiune


Partaj    de cailean (Călin Sămărghiţan)

vizual

2007-07-25

comentarii: 3

citiri: 261

constrīngere poetică sau text după imagine impusă 10    de Profetul (Virgil Titarenco)

vizual

2007-07-16

constrīngerea de luni

comentarii: 3

citiri: 426

if you go away     de Profetul (Virgil Titarenco)

vizual

2007-07-13

...

comentarii: 13

citiri: 496

arriviste metrosexual dandy    de Dihania (Matei Hutopila)

colaj_poetic

2007-07-08

gīnduri la o ultimă ţigară pe balconul ei

comentarii: 2

citiri: 224

Loraine    de queen margot (katya kelaro)

vizual

2007-07-04

tango de ziua lui

comentarii: 5

citiri: 181

ochiul lui Ossiris    de queen margot (katya kelaro)

vizual

2007-07-03

jazz simfonic cu solo R & B (poeme vulcanice)

comentarii: 0

citiri: 114

dangerouse dance    de queen margot (katya kelaro)

vizual

2007-06-30

poeme vulcanice

comentarii: 0

citiri: 64

odiseea penelopelor    de queen margot (katya kelaro)

vizual

2007-06-30

vom fi fericiti pānă la adāncile bătrāneţi ale altora

comentarii: 0

citiri: 76

"pentru Esmé, cu dragoste şi abjecţie"     de yester (paul blaj)

cutia_cu_nisip

2007-06-28

oare de ce?

comentarii: 2

citiri: 390

cine ajunge primul    de Ioana Dana Nicolae (Ioana Geacar)

cutia_cu_nisip

2007-06-17

comentarii: 2

citiri: 186

din canaan spre shambhala    de Dihania (Matei Hutopila)

cutia_cu_nisip

2007-06-05

comentarii: 16

citiri: 231

Vocale Vulpi    de nepotul lui rameau (grauenfels adrian)

cutia_cu_nisip

2007-05-29

Experiment sonor

comentarii: 1

citiri: 270

Monday Song    de solomon (Ioana Barac Grigore)

vizual

2007-05-27

comentarii: 0

citiri: 80

pe umbra mea o cheamă Joline    de queen margot (katya kelaro)

vizual

2007-05-25

comentarii: 5

citiri: 321

īn preajma admiterii    de Dihania (Matei Hutopila)

cutia_cu_nisip

2007-05-19

comentarii: 3

citiri: 287

1, 2, 3    de Dihania (Matei Hutopila)

cutia_cu_nisip

2007-05-18

comentarii: 6

citiri: 310

Căutăm    de yester (paul blaj)

cutia_cu_nisip

2007-05-18

{lazărul meu}

comentarii: 0

citiri: 278

scrie despre neputinţa de a scrie    de Sapphire (Bianca Goean)

cutia_cu_nisip

2007-05-17

comentarii: 0

citiri: 277

[ praf de nimfă ]    de Blacksong (Fabius Mohorea)

vizual

2007-05-14

..

comentarii: 2

citiri: 274

Sarut Māna, Iulia     de solomon (Ioana Barac Grigore)

colaj_poetic

2007-05-08

comentarii: 4

citiri: 308


Pagina: 18 17 16 15 14 13 12 11 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1


Cele mai noi texte experiment

Vis - adela- (cutia_cu_nisip)
Delir - adela- (cutia_cu_nisip)
Big Bang - Sixtus- (vizual)
abstrache - bobadil- (cutia_cu_nisip)
plus un epsilon - em ce patrat- (cutia_cu_nisip)
rezistenţa podelei la ghearele umbrei - em ce patrat- (cutia_cu_nisip)
nesomn - emiemi- (vizual)
Corina - adela- (cutia_cu_nisip)
Jocul de-a Dumnezeu - adela- (cutia_cu_nisip)
cu capul īn nori - cami- (cutia_cu_nisip)
Confesiune - adela- (cutia_cu_nisip)
de ce ar trebui - Profetul- (cutia_cu_nisip)


Cele mai citite experimente

Vis - adela- (cutia_cu_nisip)