e a doua mea copilărie
trăiesc din nou mirările, primele fugi în muzică,
porumbeii care îmi ciugulesc din palme enigme.
Femeile nu mai ies din cărţile de poveşti, toate vin cu o listă lungă, un CV social-economic, de bifat. Cad repede la orice examen, m-am născut .Toţi vrem ceva dar nu avem de oferit. Telefonul sună a donaţie. La muzeu tablourile se schimbă noaptea cu reproduceri ieftine aduse din port cu camioane mari negre.Soferii înjură în limbi necunoscute. Toţi vorbesc celular şi au credit card cu poza caracatiţei. In vitrină zăresc un android sintetic de tip ridat. Sunt eu. Acasă între noi, angoase, ne privim cu pumnii strânşi a cine moare primul. Deschid la întâmplare o carte, e toată albă, poza mea decolorată, semn că trebuie sa ies din viaţa ta.




Eşti în noapte, parfumul l-ai uitat de-a dreptul deschis, pe banca amorţită a toamnei. Eu tocmai am făcut pe asistenta unui veterinar puţin băut, îmi venea sa-i sărut buzele aspru, când mi-a zis că motanul meu căzut în cap va trăi. Am o noapte lungă, în pijamale portocalii, la fel de goale de inspiraţie ca şi coatele mele tocite inutil. Mă întreb cu ce-am greşit de am atâta spectacol în jur şi setea asta de linişte o să mă omoare. Iau paharul de plastic, urăsc chestia asta, dar simt nevoia să mă umilesc, beau bere fară alcool să nu am motiv în plus de ameţeală şi ronţăi căpşuni româneşti cu gust de satu-mare. In jur, miresme de poliţişti fără scop, atârnaţi de chipie plate, pet-uri cu licori de înşelat adolescenţi şi castani-lumânări în noapte. Fac dus-întors prin viaţa mea, ca şi când aş căuta molii prin camera cu draperii bleu. Aştept să scriu marea povestire, cu spaţiu larg pentru picanterii.
Exişti, undeva mai la sud, nu prea văd unde, loc ar fi.