motto: şi dacă timpul a trecut deja pe aici, construindu-şi ultima cetate-n ruine?

cauţi?
linişte. din pământ se adună cu încetinitorul ploaia.
ce cauţi?
urmele. arată-mi palmele. coatele. genunchii. tălpile goale.
salcâmi răstignind şerpi de aramă. au înflorit.
dar la tine? ce fac salcâmii tăi?
povestea au început-o cireşii, s-au înşiruit unu doi unu doi între mine şi tine. îi culegem de două ori, în iunie, şi-n iunie.
prin nisip. cu o pensulă fină, dezvăluind umbrele.

// e ridicol ştii să umbli aşa despuiată
de ziduri cu ferestrele rupte în ramă
să ţi se agaţe de oase anotimpul scăpat din album
s-aştepţi dimineaţa cu primul ţipăt
în pumnii strânşi
scrie
aşa se pun la loc sentimentele
prinse în patru colţuri cu bucăţi mici
de hârtie albă
tot vroiai tu să scriu o poezie albă
mai mult de-atât nu se poate

trupurile noastre scrijelite peste tot aburii cuvintelor ieşite din matcă
şi vântul nimicitor: nisip, ploaie, salcâmi, linişte.

vorbeşte cu mine, bianca.
dar vorbesc, uite, vorbesc.