şi acum voi lua toate obiectele ascuţite şi voi rămâne în genunchi
îmi vor curge prin ei resturi din oasele tale fărâmate
din căderile în dezechilibrul orei trei

rămâi încă mâna ta îmi atinge până la absurd o împăcare cu trupul

fragilitate necesară îţi spuneam aruncând în toate părţile oglinzile
să nu te priveşti
se învineţeau pereţii dinspre sud

ei te vedeau ca pe un simplu număr x
nu nu x
eu sunt numărul neînseriat în fişa alb-încremenită
am nevoie de sete
am nevoie să tac până la somn să îmi mişc iar falangele
peste muchia dimineţii

înţelegi soră în negru aerul are gust de ipsos
şi nu mai pot scrie
decât cu degetele altor mâini

acum şi ele plecate fără contur
sau poate rup deja în bucăţi foarte mici
obiectele acelea ieri inexistente