Să ieşi din viaţa mea,
M-am săturat. Vreau să mor.
Lăsaţi-mă în pace.
Nu mă mai direcţionaţi.
Şi a plecat trândind uşa-n nas vieţii.
Şi l-am lăsat. Am ieşit tiptil din zilele lui
Adunând toate mizeriile aruncate
Ori abandonate ici-colo. Peste tot.
Seara a venit. În suflet
Şi întunericul se vedea stăpân
Căci nu mai era nimeni
Să-i aprindă candela îndoielilor
Soneria sfredeli tunele în carnea întunericului
Şi ecoul se spărgea în aşchii vorace
Mercur ce căuta să se adune.
Gata, gata, deschid. Că parcă-s al nimănui
Mama ei de singurătate.
Cine e?
Eu sunt.
Cine tu?
Cea pe care o tot aştepţi.
Iată-mă am venit.
Aici? Acum?
Bine, dar…nu sunt pregătit.
Şi nici măcar lumina n-am aprins-o
Ce-o să spună lumea?
Că n-ai avut curajul să ceri:
SĂ FIE LUMINĂ!