Dinspre noi doi, înspre un alt fel de toamnă -
picură din zemuri vegetale
în goluri răsfrânte, un ocru-smălţuit.
Peste caprifoi,
tonul brunurilor coapte sună a dezmierdare,
rumenind, portocaliu,
coada florilor de arginţică.
Năpădind terasa, suntem umbre coclite
în spaţiile dintre prelungiri,
apropieri tăcute, ne ghemuiesc răcoarea…
E noaptea elfilor ce stau sprijiniţi într-un crin,
E toamna ciorchinilor înnodaţi în cuibare,
Ne rostuiesc, semnele, în zidiri de bronz,
ne dau înconjur,
Şi noi,
clătinaţi ca de-o ameţitoare boare,
ne trezim că suntem ultimul vis pliat
al unui fluture, din mătăsoase puncte…