îmi spunea că faţa mea se sălbăticeşte
mă şi văd cum intru în faza licantropică şi toate mimicile inventate de oglinzi se târăsc într-una singură

cerul e verde luna e un măr acrişor luna e frumoasă ca o raţă cu portocale aşa cum mi-o aduceam aminte dintr-o carte
şi acolo unde se încheagă întunericul se aude tropot de cai o herghelie hermeneută potcovită cu plumb

când am fost copil am aruncat aurul părinţilor din dorinţa ascunsă de a fi iubit
seara în pat mă legănau zânele îmi torceau cu fir de aur fiecare povestea găseam în mine un mosorel unde înfăşuram cuvintele nopţile se legau una de alta soarele era doar o punte între vise

între două lumi mai era orez cu lapte şi dulceaţă de vişine
odată luna a fost mai bine de o săptămână roşie ca orzul pe un cîmp de luptă zicea tataie că e anotimpul strigoilor nu plângeam dar în mine aveam un fior tare un fel de sâmbure de teamă ce se înfigea în mine factorial

nu te teme copile zicea iezii imaginaţiei îşi unesc corniţele tu îţi vei purta dragostea pe frunte
şi fata cu trup de abur şi respiraţie de înger va veni să îţi aducă apă
uite aşa privirea ta cabalistă
va trece dincolo de subînţeles şi fraged ca o budincă de mic te pregăteşti înfruntării

aştept de atâţia ani acum se apropie
infinitul se înfăşoară în sine şi nu e nici bici de foc nici umbră efemeră nici cuvânt nici sens
nu e diametrul cercului nu sunt colţurile şase ale stelei
nu e împărţitul în patru al sufletului şi totuşi există un timp cînd miroase a fagure
atunci vine fiinţa fantastă
animalul căruia nicio citire nu a ştiut să-i spună numele adevărat
aştept cu trupul de aer şi multă noapte sub unghii şi sunt gata să lupt

nu port măşti şi totuşi simt şapte straturi de piele pe faţă de parcă
caut derostirea unui set de principii
un cod al cuvintelor imperfectibil va brăzda în tine ca un plug
ca un corn de inorog

aplicăm rotiri de ochi cu gust de porumb copt
roua îmi scânteiază pe piele în poieniţă e un cearceaf cu pinguini de vară
mai dansează un motan tărcat şi nisipurile de aur din flacăra lumânării
din cer coboară o bucurie un miros de cer senin o ploaie cu puf de păpădie multicolor
boncăluitul falnicului necunoscut despică inima copacilor de zahăr
în nucile verzi se trezesc amintiri de când dumnezeu era copil şi avea mâinile murdare de tanin

mă întind apoi cad într-o piscină de abalienare temporară
cu buricele degetelor abandonându-se gratuit între cutele unui geamăt în curând genele uriaşe ale somnului îmi acoperi gura şi viaţa se va încrucişa ca un alfabet scurs într-o carte

la răsăritul ochilor sabaca amintirilor tale pe piele străluceşte a cale spre sfinţenie