şi iarăşi trezirea
certitudinea că nu mai ştii cine eşti
dacă eşti
te uiţi la tine îţi pipăi piciorul îţi muşti buzele
nici urmă de sânge
sufocare doar
sufocare
de parcă înoţi într-un pântec de broască
apoi saltul ei verde într-o apă călduţă
şi verde
unde alţi mormoloci te aşteaptă
şi unde…

la un moment dat nici măcar nu-ţi mai pasă
în care burtă vei dormi astăzi mâine sau peste alte câteva
minciuni bine înregimentate în timp
nu-ţi mai pasă dacă ţi se zbate un braţ
un gând schilodit sau o venă
o părere de dragoste ori un strigăt în cutele inimii
îţi vine să cânţi
chemând ploile ploile ploile
ori
să te ridici cât să prinzi de gleznă un drac
să îl tragi lângă tine
să-i spui
uite că nu îmi este frică de tine mon cher
uite că
pentru că

pentru că moartea învinge în cele din urmă
pentru că moartea întotdeauna învinge
pentru că uneori i se poate acri de atâta carne şi lacrimă
de necrologuri scrise la normă
de martiri fabricaţi pe bandă rulantă
şi atunci îţi intră în ochi
iar dracul se sparge ca un ciob
de ulcică
şi atunci îţi intră în suflet târâş
îl ronţăie frumuşel cască
plictisită de moarte
pe urmă îţi strânge firmiturile-n pumn
le aruncă pe geam
şi se şterge la gură