"Semăna cu o tablă de joc, dar nu era una obişnuită.
Era un joc, dar unul nou şi total diferit de orice joc cunoscut.
Totuşi, după ce-l priveai o vreme şi te plictiseai repede deoarece nu înţelegeai nimic oricât ai fi încercat, în momentul final de dezamăgire înţelegerea te izbea ca un duş rece pe care îl acceptai însă cu bucurie odată dezlegată enigma : nu exista nici un mister, era acelaşi joc vechi de când lumea: “jocul vieţii şi al morţii“.
Jocul supravieţuitorilor.
Protagoniştii sunt cam neobisnuiţi: doi copii. O fetiţă blondă şi un băieţel brunet. Tabla are o formă ciudată, semănând cu litera opt culcată, mărită şi mult alungită. E împodobită cu o stea imensă în intersecţia buclelor şi cu câte o sferă mică în centrul lor. Bucla situată în faţa băiatului şi sfera fetiţei sunt negre, celelalte două albe iar steaua de un auriu scânteietor. Diferite linii şi puncte de culoare gri erau poziţionate pe cele două bucle. Privindu-i pe cei doi jucându-se în linişte, erai tentat să participi şi tu, dar observându-le atent mişcarile, constatai că eşti absolut depăşit în înţelegere, fapt de natură a-ţi inspira teama. Cele două sfere işi schimbau locurile la intervale neregulate, poposind uneori în steaua centrală, alteori fiind amândouă în aceeaşi buclă. Sau se încadrau pe traiectorii ciudate pe buclele tablei. Deşi stranie, după un timp, regula jocului devenea clară şi anume învingătorul era declarat cel care pierdea."
(Din Alex G. Andrei – Jocul…)

atât de sigură pe tine
întâi în Orion m-ai aşezat
totul părea perfect
trei alte stele luminau în preajmă
şi-o nebuloasă de reflexie străjuia discret

când toţi ne-am preschimbat
în găuri negre
dormind în câmpul gravitaţional
altundeva tu ai mutat
o galaxie albă în spiral
şi m-am trezit reinventat
în Lebăda
din trei deschise tinere roiuri stelare
când lângă mine apunea
un Soare-mbătrânit în vicii planetare

tot mai aproape mă aduci de sfera ta
prin gaura de vierme văd cum te joci cu noi
de-a moartea şi de-a naşterea fecundă

născându-mă mereu
presimt cum tu vrei să câştigi
un joc pe care-ar trebui să-l pierzi
întreabă-ţi Calea Laptelui iubito
dacă pe mine nu mă crezi

întreabă-ţi piticele albe ce se odihnesc
până trăiesc şi pot încă să-ţi răspundă
iar mie dă-mi o şansă să m-opresc
din fuga asta de tine
ridicolă

cu trei sute de mii de kilometri
pe secundă