Monotonia mă îndeamnă
Să urc pe acoperişul viselor
Şi să-mi desfac larg aripile.
Monotonia – i o vorbă inventată,
Ca şi visele ce nu pot fi create,
Iar virtualul nu are aripi să zboare.

Nimic din mine nu se pierde
Nimic nou nu se creează
Sunt doar un ambalaj reciclabil.
Creierul raspunde de ansamblu.
Actul creaţiei nu-mi intră în atribuţii
La fiecare doi ani mă reciclez complet.

Clipele noastre de iubire
Misterioase supernove
Înflorind crizanteme în ceaţă.
În vremuri imemoriale se pierdeau secunde.
Supernovele se nasc şi mor creând energie
Fără energie, EU sunt mort. Definitiv.