rosario y boo boo en su casa, east l.a. - graciela iturbide







vă rog să postaţi la comentarii textele pe care le scrieţi sub inspiraţia imaginii de mai sus şi pe parcurs le voi introduce în corpul textului.








cailean



Dorinţa




Aş vrea să-mi amintesc părul tău dimineaţa,
gustul aşteptat al micului dejun
şi-al desfătării de-amiază.
Braţele tale erau zid de cetate,
pătura serii mirosea a somn,
noaptea a ochi nedormiţi,
iar culoarea din colţ spre care mă părăseai
am înţeles-o târziu
bănuiesc.

toţi îţi spuneau mama
atunci când privindu-mă
pe chipul tău soarele răsărea.





Sapphire




de undeva din afară
restul lumii
un imens borcan de dulceaţă
pe care îl desface seara tăcută
atingând încet suprafaţa lucioasă
dulce
cu fiecare deget
rând pe rând
buzele ei se mânjesc de toate frunctele
apoi râde
din ea creşte un fir subţire
de iarbă
primul




Aranca




Rosario rămânea lângă semne
în monocromia ce se impregna ireversibil
lăuză îşi striga numele să nu-l piardă
celula memoriei se dilata
purtând miros de sânge
el de fiară
târziu
pietrele năşteau alte pietre
Dumnezeu ridica pereţi de spaimă
văzduhului




tincuta




dimineaţa se strecoară
în pomii verzi
îşi caută rădăcinile
crescute în visele tale
spasme colorate trec prin zid
iubirea creşte
invadează cuvintele
viorile amuţesc
pentru un timp ne promit
răstignirea




olarum




mintea mea





un copil se poate naşte doar în mintea mea
aşa cum un dumnezeu nu se poate naşte
decât sub ochii noştri. pe perete,
încrustat în lemn, chinuit să coboare şi să urce
la nesfârşit aceeaşi scară ţesută din păr de om
răvăşit în alb şi în negru.

pregăteşte-ţi colanţii şi inelele, iubito...
potriveşte-ţi buzele pe luciul oglinzii,
sau mai bine în irişii din ochii mei.

un copil se naşte în mintea mea
şi un copil moare pieptănându-şi pletele lungi
ţesute din păr de om
răvăşit în alb şi negru.





queen margot





Cand ai lor plecau in oras
Isi lua atributiile de sora mai mare in primire
Ce-mi trebuie mie copii, gandea
Eu niciodata nu o sa nasc unul
Sa-mi strice picioarele
Si sanii
Si mijlocul

Era cald in camera aceea
Isi desfacuse parul
Cautandu-i o forma ca si cum ar fi despicat un drum in doua
Sau un râu fără brate
Asa isi imparti firele rarite de vopseaua proasta
Cu care din cand in cand isi ciuntea culoarea
Imbatranind constient
Ca si sprancenele ei pensate vintage
cearcanele
Si ura

Copilul dormea in camera in care dormise si ea
Printre plusuri uzate
patura maro
Intr- un colt, mototolite ganduri

Copiilor le sta cel mai bine dormind
Uitase cum e sa fii copil
Nu stia cum e sa fii mama

Ar fi vrut sa strige dupa ai ei sa cumpere la intoarcere
O cutie cu inghetata
Sau un parfum ieftin cu care sa schimbe mirosul
De saracie
Si griul peretilor murdari

Acolo sus
Un hrist
ca un copil uitat pe patura
spala indiferenta cu bratele lui intinse

stia ca din coasta lui picurase sange
cand era copil il privea inainte de somn
auzea uneori noaptea cum picura pe covor din perete

acum stia ca sangele ala s-a oprit
il ura pentru curatia lui fiind un fel de abel si cain

barbatul statea acolo nemiscat
indura totul nu pentru ea ci pentru copil
se preschimba in gheme de lumina
ori intindea mana
isi ascundea plansul
simtea cum cu fiecare zi sunt tot mai saraci
mai singuri