Luăm un creion şi desenăm limitele. Începem cu marea.
Apoi eu, aşteptând naşterea corăbiilor din nisip.

ne-am obişnuit cu ea
orhidee de iarnă
consumându-ne iluzia
până la sânge

Ţi-au pierit corăbiile. Ia o mătură, dă ultima zăpadă la o parte.

se întoarce timpul ca un copil
cu genunchii juliţi
cu buzele arse
căutându-ne orb
zdrenţuit neverland

De ce nu mi-a spus nimeni? Dă-mi creionul.
Ai grijă: din toate părţile, aşteptarea ridică valuri până la acoperişul casei. S-au pierdut înotători mai buni...

cu mâinile
fără de umbre
întâmplarea spartă în ace de gheaţă
ne lipeşte buzele
de sărut

Voi pleca odată cu primăvara.
Unde te duci?
Îmi caut corăbiile.