bărbatul meu s-a întors acasă
din munţii gonflabili ai singurătăţii

când mă dureau gutuile din geamuri
ştiam că mai întârzii la o răscruce caldă

am vrut să ard pe ascuns săgeţile înfipte în trupuri
ca nişte mostre de sânge
găsite în tolba ta (un laborator de feminitate)
dar ce rost au aripile bolnave când iubirea e un zbor
de la piele spre câmpiile albastre?

iubirea mă organizează şi în acelaşi timp
mă aruncă în aer ca un burg

pe pământurile mele, noaptea e o flacără lichidă
şi nu ştiu care din noi a întrat primul în celălalt

femeile nu pleacă, odiseea lor e o cetate zidită înăuntru



un concept Kelaro 2007