pe un acoperiş ondulat încerc să fug (să zicem:) de acasă
un pas mai adânc
altul mai sus
pe acoperiş visele alungate
se pliază pe văi adânci şi curbe arse de lumină
pe văi/ în grăunciori de nisip străluceşte mic
ideea care mâine va fulgera-n mintea mea leneşă

nu-mi vine să mă ating de caietul de ciocolată
înghesui cuvinte pe orice ondulându-mă-n mers
ca pe nişte bigudiuri somnoroase
mă furişez

sentimentele îmi atârnă grele ca hainele pe mort
mă mişc încet ca-n miere zaharisită
dar
scriu pe orice hârtiuţă pe buzunarul întors pe dos
pe olane pe frunzele de arţar aşezate teanc
de timpul şerpuitor al acoperişurilor
scriu pe orice mânecă sau crac urcate
la uscat/furtuna amestecă frunze
şi cârpe
suprapune pe un şasiu repede
când schiţa cuminte a obiectului fizic
când bricolajul ei
umbre mov se ridică din praf când lipăi papucii

las semne pretutindeni în zadar
n-o să mă mai vezi niciodată

locuiesc într-un sunet acum.