img. "Containment" - Melissa Zieziula Worthington








reiau "exerciţiile de luni dimineaţa (la mine)" - deşi la mine e încă duminică după amiază - şi vă propun un exerciţiu impus (ştiu că nu vă place nici cuvîntul şi nici ideea dar oare nu e arta un mod de a te exprima în limitele unor mijloace ?)
în orice caz, vă doresc succes. vă rog să postaţi la comentarii textele pe care le scrieţi sub inspiraţia imaginii de mai sus şi pe parcurs le voi introduce în corpul textului.









Aranca

nu-si regasise forma nici urmele olarului
dincolo de amfora ramasa grea abandonata
pe strada ingusta cusuta la marginea orasului
de fiecare data ramineam in urma
sa acoperim oglinzile trupului cu pinza mortii
pina cind fi-vom strigati pe numele dintai blajinii
ursitului mort linga talpa casei

imi amintea citeodata de toate acele amiezi de duminica
ce ridicau pe rind ca un lest salbatic
matasea desirata a cerului
dincolo de iluzie sau ce mai ramasese din
cafeaua la nisip de pe plaja

roasa la colturi peste memoria obiectelor
fragile uitate prin gari
tineretea lui avea ceva inevitabil
de cite ori o femeie necunoscuta
imprima noptilor vechi semne de aer si apa

cineva va mai locui in ea inca o vreme imi spuneam
ca un suris sfielnic de crin
intre doua nasteri anuntate










Younger Sister

Amphihalina

- Marea proprietate a acestei pesteri,
vocea ghidului printre crengile boababului
cu rădăcini retrotactile o briză caldă
fulguirea blitz-urilor sub cupolă
o singură culoare ca o singură inimă
anghilă uriaşă chemîndu-şi elverii
din sticle fitoforme amfore vechi
încrustată coroana bătăliilor purtate
într-un univers absolut relativ
de-a lungul pereţilor uzi
prin iarba udă
pe pămîntul ud
de la o apă la alta
vocea ghidului
un boabab care nu vrea să moară
griul acestei dimineţi










lucian

Am visat un înger al cărui aripi
Se întindeau până cuprindeau tot.
Căra apă vie din alb şi negru
În carafe de alamă, de fier, de sticlă,
De cleştar sau în fiole sterilizate,
Spre a creşte prin coloana spinală
Până în creste.

Îi înflorea pecinginea tăcerii
În jur şi purta melc în ceafă.
Spirală adâncită în lumea cealaltă.

Distanţa din care priveam era singura.
Întotdeauna se odihnea cu spatele.
Nu poţi vedea faţa îngerului şi să trăieşti.

Apoi am visat că îngerul era femeie.
În faţa oglinzii îşi strânsese pletele
Şi se ungea cu parfumuri din vase
Pline de stele, vopsele, rimeluri…
Numai el putea în oglindă privi,
Numai el îşi putea faţa vedea.

Oglinda, felul în care privea
Le ştiam ca ziua de mâine.

Îngerul se făcea că aştepta.
Se lăsa măsurat milimetric
Fiecare minut, fiecare zi, fiecare an,
Fiecare secol, fiecare eră, fiecare eon.

Din spate părea firav, dar în umbră,
Dincolo de oglindă, era un ciclop.










Ioana Dana Nicolae


obiecte

toată noaptea m-am zbătut în marmură
am sângerat şi-am strigat

acum uneltele sunt împrăştiate dalta clondire cu esenţe
mozaicate cu ape secate pergamentoase vitralii ce se leagă lichid
palete în tonuri reci
umbra îmi picură tic-tac pe podea
cum stau pe un talger între toate aceste obiecte ale tale
ca pe faţeta unui cub cu vise
lângă un colţ de pâine şi vin trezit în urme uitate
pe masă

pe ochiuri mari de aer privesc ziua cum se strecoară
cu un timp tot mai prăfos nu ştiu ce să fac cu mîinile
nu ştiu ce să fac cu mine nu ştiu ce sunt
sigur nu-ţi doreşti starea asta de calm originar insuportabil

şi-acum deşi seara se aşază cuminte în eprubete
deşi mă gândesc la tine
crivăţul se agită în subţirele de cristal
toate lucrurile au demnitate
până şi umbra –mi s-a-nălţat mult peste mine
-n tavan
fasciculul de lumină de pe gaura cheii s-a frânt

are ceva dacă pun o cămaşă de-a ta pe mine?