Alina Manole -- proiecţie 1 -- experiment

Stef - 2006-01-08

Îmi place micul tău experiment vizual, dar am şi câteva rezerve. Părerea mea e că este uşor redundant sa descrii cititorului ceea ce vede deja. Dacă nu ar fi fost ilustraţia, aş fi spus că este perfect aşa. Patru versuri concentrate care fac cititorul să gândească dincolo de ceea ce ai spus acolo, către ceea ce ai vrut să spui. Pe scurt, fotografia e deja alb negru şi se mai vede şi sacoşa din mâna copilului. Este suficient pentru cititor pentru a avea deja sugestia că fetiţa poartă tocmai în sacoşa din pânză o posibilă realitate (a ei sau a altcuiva).

Deci eu aş vedea aşa poezia:
„fetiţa aceasta nu sunt eu ci oricare proiecţie
a dumnezeului meu surprins pe o peliculă
cum duce cu sine o posibilă realitate”

Sau dacă e să fiu şi mai îndrăzneţ aş spune:
„nu sunt eu ci oricare proiecţie
a dumnezeului meu surprins pe o peliculă
cum duce cu sine o posibilă realitate”

alma - 2006-01-08

Stef, e foarte bună sugestia, îţi mulţumesc!
Ai dreptate, în visual poetry intervin şi alte dimensiuni de care se ţine cont în integrarea textului. Voi opta pentru a doua variantă.