grauenfels adrian -- Oglinzi -- experiment

Profetul - 2006-07-06

nu inteleg de ce este in "cutia de nisip". care e experimentul aici?
textul e interesant si vad ca ai o inclinatie spre a scrie din perspectiva unei femei, chiar daca ar fi interesant de vazut daca femeile s-ar regasi in asa ceva. poate ca ideea cu ceara de urechi nu e neparat cea mai buna solutie dar cizmele trebuiesc neaparat facute, fara indoiala

nepotul lui rameau - 2006-07-06

Virgil mi-e greu sa gasesc o nisa potrivita. Acum vreo doi ani am publicat Manifestul NuNu care chema la o revitalizare a scrisului. Doream sa polarizez texte hedoniste care nu sunt nici poezie, nici proza, ci un melanj vizual, mai mult scenarii ale unor trairi in virtual. Mi-era clar ca literatura digitala se departeaza din ce in ce mai mult de textul scris, cel clasic, scolastic. Din pacate miscarea NuNu s-a dizolvat repede in luptele orgolioase de pe Agonia. Regret lipsa unei stari mentale care sa detaseze realul de expresie ( cum era Dada de exemplu, acum 90 de ani)
In schimb suntem inundati de junk si e din ce in ce mai greu sa definim o directie, totul e posibil . Personal am incetat sa mai citesc. Imi menajez ochii.

vladimir - 2006-07-07

Textul "impune" inca de la inceput lectorului o anumita modalitate de abordare... cred ca aici se afla experimentul, la nivelul obisnuintelor noastre de a percepe, a caii considerate potrivite de catre lumea normalitatii... tensiunea acumulata si aparenta lipsa de sens, un anume soi de disconfort difuz te indeamna sa schimbi paradigma, pana la urma sa accepti ca exista ceva dincolo de oglinda ca de fapt privitorul isi cunoaste adevarata conditie - aceea de privit.
"şuroaie"... aici cred ca e vorba de "şiroaie"
"Iţi faci cizmele cu ceară din urechi ca să auzi mai bine"... de fragmentul acesta, desi are tocmai rolul de a imbogati in sensuri si raportari textul, cred ca te-ai putea dispensa.

cailean - 2006-07-07

O "revitalizare a scrisului", da, e necesară, iar depărtarea de care vorbeşte Adrian e tot mai pregnantă. E interesant cum o numeşte el (şi îmi place): "literatură digitală", care într-adevăr se distanţează tot mai mult de "textul scris". Nu am citit manifestu Nunu, dar probabil am să-l caut. Mi se pare că tot pe aici bine zicea cineva, dacă nu tot Adrian Grauenfels, de caracteristicile "literaturii digitale" (nu era numită aşa, dar, iată, am preluat deja termenul), în care releva perfect adevărat scăderile acesteia faţă de "cealaltă". Nu detaliez.

Apoi, nu prea reuşesc să-mi formez ideea despre "starea mentală care să detaşeze realul de expresie", iar aceasta, probabil datorită faptului că pentru unii dintre noi însuşi acest "real" e foarte greu de definit, de sesizat, de prins în concept. Realul, pentru unii, se sustrage oricărei definiţii, iar până la urmă tot metafora (în sensul de "o realitate despre o altă realitate") îl exprimă cel mai bine. Atâta doar, că aici, pe tărâmul metaforei, funcţionează şi regula complementară: orice dezvăluire e acompaniată de o altă reînvăluire în mister, şi atunci unde ajungem?, şi cum mai definim o "direcţie"? Bon!, mă reîntorc la textul de mai sus, lăsând, eventual, dezbaterea pe umerii unei alte secţiuni ("interactiv"?).

Am să-ncerc să privesc textul prin prisma a ceea ce spunea Adrian mai sus (asta nu înseamnă că am să şi reuşesc). Aşadar: autorul reuşeşte prin text să inducă în cititor "starea mentală" de receptare a textului. Expresia e clară, ironică, uşor revendicatoare, superioară subiectului avut în vedere, dar dilema mea, enunţată mai sus, persistă: nu ştiu în ce măsură acest text se distanţează sau nu de "real". Eu cred că nu se distanţează (cum făcea dada-ul) şi probabil de aceea Adrian îi spune Nunu. Nu ştiu. Dar e clar o trăire virtuală, eu spun chiar imposibilă. Dar atunci cum mai e real?

Apoi, pasajul cu "ceara din urechi", dizgraţios, ce-i drept, şi contestat de antecomentatori, este însă atât de evident distonant cu restul textului, încât e imposibil ca autorul să nu fi urmărit ceva anume prin aceasta. Iar nu ştiu. Probabil face parte din linia estetică pe care autorul doreşte să o aducă. În plus, acest pasaj este singurul care leagă textul de imagine. Respectiva femeie (?) nici nu face duş, nici nu-şi spală părul, nici nu se plimbă prin aeroport. E într-un singur picior iar în cizmă e băgată o mână.

Şi ajung în sfârşit la oglinzi, care dau şi titlul textlui. Rostul oglinzii e ca cineva să fie acolo, în ea, să se reflecte. Ori în oglinzile lui Adrian nu e nimeni. Golire de sens? Absenţa expresiei? Părăsire a realului? Ieşire din real şi intrare într-un posibil? Prea multe întrebări deja, probabil doar autorul ne poate scoate la liman.

Încă o semnalare: apreciez textul întrucât aduce cu totul altceva decât poezia goală de sens, ultracomestibilă, plicticos cotidiană douămiistă. Sper că nu v-am încurcat prea tare, dar am încercat să-mi lămuresc nişte lucruri, pentru că aici se întâmplă ceva.

nepotul lui rameau - 2006-07-07

Am schimbat ceara, era ceva strain acolo, aveti dreptate. Textul asta s-a nascut de la o discutie intamplatoare cu o femeie care pleaca la un iubit din alta tara. Desigur e plina de nelinisti , e sacaita de rude si amici care dezaproba aceasta aventura. Isi doreste sa fie singura, sa ia decizii corecte, instinctive, dar aici e momentul in care intervine Rameau sugerandu-i faţa exacta a realului in care tot singuri suntem indiferent de cate imagini ne intorc oglinzile, cizmele lustruite ..

Aranca - 2006-07-07

este interesanta aceasta alaturare intre pictura Paulei Rego si textul tau, cu cit par sa se completeze cumva; in sensul ca de data aceasta, nu reproducerea urmeaza textul ci invers, apropiindu-de de stilul narativ al lucrarilor Paulei Rego.
subliniez aceasta fraza indeosebi "Democraţia gândurilor asta e buba zici, şi decretezi o stare de asediu în baie" si cred ca simpatizez personajul cu care pe alocuri, parca ma identific.

despre Paula Rego, artista contemporana, portugheza de origine, se pot gasi detalii despre cariera ei artistica si despre sansa ce s-a numit pentru ea "fundatia Gulbekian" pe orice motor de cautare.