Dar uite că a început sezonul ploilor, vioara s-a umplut de apă, gîtul ei se-ndreaptă vertiginos spre un strepsils transparent. Incerc să fac coarde duble, cu iluzia unei partituri în prima cîntărire. Tot ce iese are un miros aspru de mucegai. Rămîi, atît mai încerc să compun, este şuieratul meu limpede cînd te privesc în creştet, aşa, cu începutul tău de chelie oglindindu-mi tinereţea, cu sonetele rupte în jumătate, că nu mai ai suflu să le duci pînă la capăt. A început, cum spuneam, sezonul ploilor, pare a fi un sfîrşit economicos de lume, cînd singura cauză a dispariţiei mele va fi o alunecare spre banal şi porţile vor rămîne neîmpodobite. Se strîng culorile mănunchi, nimeni nu mai ştie să tuşeze un arc en ciel, şevaletele se scurg sub clipe apăsătoare. Singura scăpare ar fi luna nouă, să-i pun în căuş umbletul tau din femeie în femeie, sa bălteşti de remuşcări şi să-mi uzi la rădăcina micşunelele în orange. Cu aroma de bucătarie de vară, unde bunica frămanta covrigi cu ouă multe. Ii cocea apoi în cuptorul satului, noaptea pe răcoare şi furiş, îi lega în saci de nylon şi îi scotea cînd veneam de la bîlci, de Sf Ilie. Mereu trăznea şi fulgera pe platoul cu mesteceni, mă simţeam regină, a doua zi eram sărbătorita ca o sfîntă fara nume în calendar. Astazi lipsesc putin, pune tu apa la fiert şi fă apret pentru dantelăria albă a întoarcerii mele. .

***

Nici nu ştiu cum să încep o scrisoare de rămas bun. Ghicitoarea în palmă mi-a zis să te uit, să plec cât mai departe de tine . A zis ca îmi place să ascult Brahms cu capul tău în poala mea privind stelele de dupa gardul vopsit prospăt cu ocru de siena adânc, nu superficial, puse una peste alta amintirile straturi cu noi când eram tineri şi credeam în culori, când îţi aduceam păpădii şi te trăgeam de codiţe ca să îţi fur ceva din copilărie, egoistule ziceai, făcând piruete cu vioara ta de sticlă plină cu furnici, toate cupluri, toate romantice, amorezate de viaţa ce urma sa vină ca un ţunamii, tu risipeai polen şi miere, nepoţi, botezuri, premii şi reverenţe, tu scriai de zor, de mică, nebună de fericire, iar eu plecasem să caut o femeie mai simplă, cu partituri mai grave, lasându-te singură cu note de la un Vivaldi bătrân pictate pe tivul manşetei tale de pe rochia de mireasă pe care o scuturi de praf în fiecare sezon mort în care eu nu sunt...