singurătatea îşi taie unghiile violete
nu e decât un clown părăsit de iubită
pe marginea unei clipe imprecise
moartea îşi ascute coasa de streşinile copacilor
prin fereastra mată a vieţii cerul plumburiu îşi varsă lumina
asfixiind întâmplările cenuşii ale firii
lăptoase macerări ale existenţei
în vidul ei oameni sunt păsări cu zborul peltic
zâmbetele sunt răni ale fericirii
spitalele vând cărţi cu poveşti pentru nevrotici
şi foşnetul dureros al umbrei
se lăbărţează ca vuietul unui taifun nevăzut

fiecare zi e o eroare de sistem a nopţii
fără ecranul albastru al însingurării