uneori
se făcea linişte
îşi arunca inima într-o parte
o izbea
de coşul pieptului
ca pe o cană cu vin
vorbea atît de albastru
încît îi ţîşnea sufletul pe gură
atunci se lăsa uşor pe spate
se prăbuşea rostogolindu-se
în văgăunile cerului