| |
|
| |
am ieşit din casă īn tine
scārţāitul creponat al cuvintelor
nu mai poate adānci zgārietura
zāmbetului tău culcat īn mine
īntre pereţii privirii tale
mă liniştesc zgomote albastru conturate
cine mai ştie a-mi īntāmpla jocul acesta
īn inima arterelor?
uite
şoim alergānd
cal zburānd
piatră curgānd
īmi e dragostea
ştii bine
viaţa aceasta gelatinoasă
īn libertatea unui somn adānc
se desface picătură cu picătură
şi ca īn florile unei actriţe
mirosul ascunzişurilor
īn ea īl regăsim
cānd respirăm
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Sapphire -
2006-06-06 |
Am reţinut ultima strofă, deşi finalul cred că poate fi revăzut, īn privinţa topicii, care o face cam ambiguă.
Restul poeziei mi se pare că are imagini comune: "mă liniştesc zgomote albastru conturate", "pereţii privirii tale", "piatră curgānd".
|
| Thorkild -
2006-06-06 |
Sapph, finalul e voit scris aşa. Imaginile comune se vor un construct pentru ceea ce este finalul. Fiind un experiment, textul nu este unul extraordinar, ci un pas spre cristalizarea unui viitor "stil".
Mulţumesc!
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com