eram acolo
în acel dezechilibru fermecător
treceau prin noi oameni verzui
în dimineţi maculate
de irisul tău zoomorf

fluture simulând arderi lăuntrice
valsul îmi suna cunoscut
din gramofon ţâşneau versuri languroase
încărcate cu spaime-n carouri

insomnii avide ne pasc astăzi, iubito
prin roşul unisexuat apele lenevesc
portul e un somn lung inventat pentru
orele-ambarcaţiuni fără muşi

şi apoi toată această trezire-penumbră
învelindu–ne ochii cu tatuaje albastre
nu e motorul unei sincere rătăciri?