Traducere din Eminesc - Rugăciunea unui Dac

02 Mai 2010 | Cezar C. Viziniuck

imaginea utilizatorului Cezar C. Viziniuck
La oración de un Dacio

Cuando aún no existían ni muertos ni inmortales
ni manantial había ni almendra de la luz,
ni nacido mañana, ni hoy ni luego ni siempre,
porque todas las cosas eran tan sólo una;
cuando la tierra, el cielo, el aire y este mundo
estaban en el número de lo que no existía,
entonces Tú eras solo, por eso me pregunto:
¿A qué Dios entregamos, humilde, el corazón?

Él sólo ya existía primero que otros dioses
y del profundo océano dio las fuerzas al rayo,
a los dioses el alma, a los hombres la dicha,
y es para los humanos manantial de salud.
¡Levantad vuestro coro! ¡Glorificadle en cantos
al que es fin de la muerte, resurrección y vida!

Para que la luz viera, Él me ha dado los ojos
y me ha llenado el alma de la suma piedad.
Puedo escuchar su paso entre el clamor del viento
y en una voz que canta reconocer su voz.
Mas siempre le mendigo algo de añadidura:
¡Que me permita entrar en el reposo eterno!

Que maldiga a quien piense tener piedad de mí,
que bendiga clemente a quien me está oprimiendo,
que escuche complacido a quien de mí se burle
y dé fuerzas al brazo que querría matarme,
permitiendo que triunfe sobre todos los otros
el malvado que quite hasta el pan de mi boca.

Rechazado por todos atravieso los años,
hasta que ya sin lágrimas vea secos mis ojos.
Cuando todos los hombres se yergan enemigos,
cuando yo no consiga casi reconocerme,

cuando los sufrimientos mi bondad petrifiquen
y llegue a maldecir la madre que he adorado,
cuando la ira cruel me parezca el amor...
el dolor olvidando, ya me podré morir.

Y si extranjero muero fuera de ley, entonces
este indigno cadáver tirad lo en la calleja,
y yo te ruego, Padre, desde el premio más alto
a quien mande a los perros rasgar mi corazón.
Y si alguien me apedrea golpeándome el rostro,
¡dale la vida eterna, Señor, tenle piedad!

Sólo de esta manera, Padre, te daré gracias
por la dicha que tuve de vivir en el mundo.
Para pedirte bienes no doblé la rodilla,
para la maldición quisiera conmoverte
y sentir que a tu soplo mi aliento se evapora
y en la extinción eterna me diluyo sin rastro.

Rugăciunea unui dac

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici samburul luminii de viata datator,
Nu era azi, nici mane, nici ieri, nici totdeuna
Căci unul erau toate si totul era una,
Pe când pamantul, cerul, vazduhul, lumea toata
Erau din randul celor ce n-au fost niciodata,
Pe-atunci erai Tu singur, incat mă-ntreb în sine-mi
Au cine-i zeul carui plecam a noastre inemi?

El singur zeu statut-a 'nainte de-a fi zeii
Si din noian de ape puteri a dat scanteii
El zeilor da suflet si lumii fericire
El este-al omenimei izvor de mantuire.
Sus inimile voatre, cantare aduceti-i!
El este moartea mortii si invierea vietii!

Si el îmi dete ochii să vad lumina zilei
Si inima-mi umplut-au cu farmecele milei,
Din vuietul de vanturi auzit-am al lui mers
Si-n glas purtat de ape simtii duiosu-i viers
Si tot pe lang-acestea cersesc inc-un adaos
Să-ngaduie intrarea-mi în vesnicul repaos.

Să blesteme pe-oricine de mine-o avea mila
Să binecuvanteze pe cel ce mă impila,
S-asculte orice gura ce-ar vrea ca să mă rada,
Puteri să puie-n bratul ce-ar sta să mă ucida
Si-acela dintre oameni ajunga cel dintai
Ce mi-ar rapi chiar piatra ce-oi pune-o capatai.

Gonit de toata lumea prin anii mei să trec,
Pan' ce-oi simti ca ochiu-mi de lacrime e sec,
Ca-n orice om din lume un dusman mi se naste,
C-ajung pe mine insumi a nu mă mai cunoaste
Ca chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o,
Ca pot să-mi blestem mama, pe care am iubit-o,
Când ura cea mai crunta mi s-ar parea amor,
Poate-oi uita durerea-mi si voi putea să mor.

Strain si far' de lege de voi muri, atunce
Nevrednicu-mi cadavru în ulita l-arunce
Si-aceluia, Parinte, să-i dai coroana scumpa
Ce-o să asmuta cainii ca inima-mi s-o rumpa,
Si-acela ce cu pietre mă va izbi în fata,
Indura-te, stapane, si da-i pe veci viata.

Astfel numai, Parinte, eu pot să-ti multumesc
Ca tu mi-ai dat în lume norocul să traiesc.
Să cer a tale daruri genunchi si frunte nu plec,
Spre ura si blestemuri as vrea să te induplec,
Să simt ca de suflarea-ti suflarea mea se curma
Si-n stingerea eterna dispar fără de urma.

~