pentru furtuna de azi, ieri am semănat vânt

07 Feb 2010 | siana
.

câteva vrăbiuţe ciugulesc din breteaua amurgului
mă las pe vine şi îngenunchez să văd cum timpul coase o cămaşă de hârtie

sunt multe bucăţi rupte din mine

am întors spatele cu ochii închişi privind în întuneric
zăceau cuvintele între noi cum zac spicele într-un lan de grâu. am amorţit încovoiaţi.
ne-am prefăcut s-avem dureri comune într-un plic lipit cu salivă

îngropăm atâtea umbre ca două zile de vară
în spatele unor coperţi împroşcate cu noroi
se naşte un ţipăt mut, înghiţim în sec moliile ce se agită prin stomac

mănânc un măr uscat,
tu te îneci.
de mâine schimbăm rolurile.

~


Cei mai activi comentatori în ultimele 7 zile


Cei mai activi membri în ultimele 7 zile