Virgil Titarenco -- în atelierul pictorului orb I ▒ -- Bilingv

în atelierul fără nume
al pictorului orb
a venit seara
brusc
pisicile au început să cadă în stoluri
pe acoperiş
era semn bun
pentru vînătoarea de stafii
dezorientate
în lumina difuză
a apusului

am zîmbit abulic
dragostea îmi dădea tîrcoale
o febră letargică
se furişa în oase
iar eu o ignoram
după eternul meu obicei
pictorul orb însă ştia totul
mă pipăia pe coaste
meticulos
şi îmi scotea stafiile din suflet
una cîte una

tîrziu
am adormit
fară vise
epavă a unui cuirasat bătrîn
în îmbrăţişarea adîncului
doar pictorul orb
mai zugrăvea în întuneric
trupul meu
bolborosind
încet
formulele perfecte
ale unei religii optice

inside the nameless atelier
of the blind painter
was suddenly
dark
onto the roof
lots of cats like birds
began to fall
a good omen
for the hunting season
of those confused spirits
in the soft fuzzy light
of the dawn

i smiled in apathy
love was lurking around me
a lethargic fever
insinuating into my bones
i was ignoring it
as usually
the blind painter knowing all
touched my ribcage
with care
getting those ghosts out of me
one by one

long after that
i fell asleep
dreamless
like a wreck of an old battleship
down there in the deep
only the blind painter
was drawing my body
slowly mumbling
the perfect formulas
of an optical religion
in the dark