Marian C Ghilea -- 季節 (Kisetsu

Sixtus - 2007-08-23 Penita

„Castel. Afară
Grindină în cădere
Gărzile toate
Au plecat de la posturi
În odaia mea
Dintr-o ceaşcă rotundă
Savurez ceaiul
Doar ultimul anotimp
A început, în sfârşit”
1. În afară de faptul că nu am putut verifica decât traducerea textului în engleză, cred că trebuie să-l credităm pe autor, pe cuvânt, cu celelalte versiuni. Şi, în acest context, să remarc nu numai poli-glotismul, dar şi efortul de a păstra forma fixă.
2. Textul pare unul de tip „koan”. În astfel de cazuri, uneori (nu e cazul aici), ceea ce pare paradoxal datorită exprimării sintetico-eliptice, specifică extrem-orientalilor, poate fi descifrat dacă se utilizează o analiză pe text. Tot o analiză pe textul de faţă (care nu conţine însă nici un fel de paradox) poate fi încercată în felul următor:
„Castelul” = „interiorul ce conţine şi sinele” rămâne detaşat.Faţă de „exteriorul” perisabil şi iluzoriu:
(„Afară
Grindină în cădere
Gărzile toate
Au plecat de la posturi”).
Sinele, în meditaţie:( „În odaia mea”), pătrunde în el însuşi pri intermediul ceremoniei ceaiului ( „Dintr-o ceaşcă rotundă
Savurez ceaiul” – ceaşca trebuie, cu necesitate, să fie „rotundă” – ea poate fi şi „goală” – pentru că numai „rotundul” unui topos privilegiat permite sorbirea parfumului care există dincolo de „sine”). Încheierea e firească („Doar ultimul anotimp
A început, în sfârşit”) – este exact momentul ca, în timpul meditaţiei, să reuşeşti „transcederea”.
3. Vedeţi câte se pot spune în foarte puţine cuvinte?
4. Ceea ce dă valoare, într-adevăr, textului este calmul şi împăcarea extrem de firească care se degaje din ea, precum şi sugerarare „transcederii" dincolo de cuvinte şi de gândirea discursivă.
5. Prin urmare, în încheiere, o la fel de firească evidenţiere a textului printr-o „penţă”; pe care aş multiplica-o dacă mi-ar sta în putinţă.

Gebeleizis - 2007-08-23

Dragă Sixtus, mulţumesc mult pentru laude. A început însă să mi se facă frică să mai fiu lăudat, că se gaseşte după aceea cineva să mă atace şi să mă atragă în polemici. Rămânând fidel promisiunii de a vorbi doar la obiect (cine vrea să mă contacteze pentru conversaţii particulare poate intra pe adresa mea de poezii şi să-mi scrie pe adresa de acolo), să mă întorc la poem.
Iniţial mi-am propus să scriu (în acest caz) doar un haiku (5-7-5 silabe). Nici eu nu ştiu cum, cuvintele s-au tot întins, întâi spre o tanka (5-7-5-7-7) la care nu îi puteam găsi un sfârşit corespunzător şi în final spre această poezie choka. Ideea de a scrie în japoneză mi-a venit prima dată acum câteva luni, când încercam să găsesc modalităţi de a-mi accelera procesul stăpânirii acestei limbi. Poate şi datorită versurilor din cântecele unei japoneze (Chihiro Onitsuka), care mi s-au părut printre cele mai reuşite exemple de poezie contemporană (o căutare pe google sau youtube va da uşor de ea).
Fiind o limbă total diferită ca structură de orice alt instrument de comunicaţie de pe această planetă, maniera de a percepe şi reda lumea se schimbă mult când încerci (chiar dacă şi cu ajutorul dicţionarului) să compui versuri în japoneză. Dacă am reuşit să spun mai mult în relativ puţine cuvinte, cred că se datorează în primul rând limbii japoneze şi mai puţin vreunui talent de-al meu. Chiar dacă transpunerea în celelalte limbi a mai luat ceva muncă, odată ce originalul e închegat, restul merge destul de repede.