“Horaţio, sunt pe pamînt şi în ceruri mai multe lucruri
decît scriu ziarele voastre..”
Tagore

Ce sarcină apăsătoare dar nobilă - ridicarea unui muzeu al Holocaustului în Israel. Motoul acestei construcţii deosebite este luat din psalmul Isaiah 56:5:

“And I shall give them in My house and within My walls
a memorial and a name (Yad Vashem) that shall not be cut off”…



Noul muzeu, în realizarea arhitectului israelian Moshe Safdie, este un exemplu de arhitectură brutală, potrivită subiectului expus într-un crescendo emoţional care însoţeşte vizitatorul, copleşit instantaneu de tragedia subiectului.Proiectul lui Safdie (completat la 15 Martie 2005) are în secţiune un triunghi îndreptat spre cer, iar spaţial o prismă de 10 mt laţime şi 13 mt înalţime şerpuind pe o lungime de aproape 200 mt. Secţiunea triunghiulară reprezintă jumătatea Stelei lui David (după cum jumătate din populaţia evreească a pierit în Holocaust).



Acoperişul de sticlă al prismei lasă lumina difuză să scalde culorile apăsătoare ale betonului. Spre centrul tunelului secţiunea prismei se îngustează copleşind claustrofobic vizitatorul. Suntem în mijlocul unei infernale călătorii în timp, orologiul unui prizonier expus chiar la intrare amestecă personalul cu narativul expoziţiei cronicizat de evenimentele holocaustului. Axa timpului este şi axa muzeului despre care Safdie spune la inaugurare: ”Să nu împodobiţi pereţii!.. Să fie lumină în muzeu dupa cum Holocaustul a avut loc la lumina zilei şi nu pe ascuns. Să mergem pe beton desculţi, cum mergeam pe caldarîmul ghetourilor.” Nu există nici un reper al confortului, unghiurile sunt dure, ascuţite, tăioase ca şi sîrma ghimpată a lagărelor de exterminare.



Safdie descrie lucrarea sa ca fiind o structură complexă, post tensionată cu o secţiune mereu schimbătoare. Structura este funcţională dar simbolică. Cenuşiul betonului crud sugerează zilele întunecate ale Holocaustului, naraţia se desfăşoara fluidă, afectivă dar cît de zguduitoare de-a lungul construcţiei. In interior 2800 exponate, mii de fotografii şi documente mărturii ale tragediei, cunoaştem arta produsă în lagare, în ascunzători, în timpul încercărilor de evadare (280 de opere).
Muzeul se termină cu un urcuş molcom spre munţii din zare culminînd cu o ieşire dramatică spre cer şi Ierusalimul de azi. Safdie ne încarcă în final cu un sentiment de speranţă, renaştere şi pace.

***

Periplul spre Holocaust începe cu proiecţia unui film despre viaţa evreeasca în Europa antebelică. O vitrină prezintă obiecte personale, fotografii, scrisori, cărţi de identitate arse pe jumătate, un întreg univers despuiat, violat cu brutalitate. Paşii ne duc mai departe în sala Germaniei între 1933-1939, anii de cristalizare a nazismului, a teoriilor rasiale. Germania îşi extermina invalizii şi bolnavii. De aici un drum scurt duce la persecuţia evreească. Evreii se refugiază în ghetouri. Doctrina nazistă cere purificarea rasei.
Radioul difuzează discursuri care dezumanizează naţiunea germană.



Hitler porunceşte distribuţia unui aparat de radio în fiece locuinţă. Vocea sa cere obsesiv înlăturarea evreilor, a celor slabi. Cărţile, erudiţia, intelectul sunt obstacole în calea doctrinei naziste.
Hitler decide arderea cărţilor de artă, literatură, filozofie. Heine lansează o profeţie sumbră:


“Cine arde astăzi carţi va arde mîine oameni”.



Poporul german tolerează antisemitismul şi ura rasială. Evreii sunt jefuiţi de bunuri, izgoniţi şi omorîţi în progromuri organizate în mai toate comunităţile evreeşti din Europa răsăriteană. Din 1938 Hitler deportează evreii germani în Polonia, viaţa în 4 ghetouri este descrisă de muzeu: Lodz, Warsovia, Terezin, Kubne.

Dar lumea întreaga tace, chiar participă la umilirea evreilor, siliţi să poarte permanent petecul galben cusut pe haine. “Jude” scrie pe aceste stigme care devin simbolul unei turme prigonite, destrămate. In 1941 Germania pune pe roate soluţia finală. In Rusia, Romînia, Serbia, Croaţia evreii sunt urmariţi şi masacraţi.
In 1942 se stabileste programul soluţiei finale - genocid pentru evreii Europei şi nordul Africii.

***

Un pavilion special este dedicat deportărilor.
Sine de tren, garnituri cu vagoane de transportat vite servesc la deportarea încărcăturii umane prin toată Europa - 100 de prizonieri pe vagon - închişi fără aer sau apă, trimişi spre lagărele de exterminare.
Ne aflăm într-o gară rece cu bănci de metal şi podea pietruită, cu felinare gălbui ce aruncă o lumină stranie prevestitoare a morţii. Prin colţurile sălii zărim valize abandonate, cufere cu obiectele deportaţilor. Expuse: agende,cărţi poştale scrise în pripă, efecte personale. Se scrie în ungară, idiş romînă, greacă. Cineva desenează un peşte, simbolul tăcerii, purgatoriul unui popor dus spre distrugere în muţenie. Cineva scrie cu un cărbune pe peretele interior al vagonului de vite:


“Sunt eu Eva, aici în vagon, cu fiul meu Abel
Dacă îl vezi pe fiul meu mai mare Cain
spune-i că noi…”

Aceste trenuri ale morţii, trec zi şi noapte pe lîngă sate şi oraşe, prin pădurile Europei .. Safdie plasează şine de tren peste prăpastie, cu un singur vagon oprit exact în punctul de echilibru între abis şi cer.
Este o călătorie spre anihilare dar şi spre neuitare, acest vagon singular şi plin de tensiune emoţională vizează Jerusalemul, capitala eternă a poporului evreu.

***

O altă secţiune a muzeului, deosebit de impresionantă, este dedicată lagarelor de concentrare şi luptei dusă pentru supravieţuire. Crematoriile sunt permanent în funcţiune, zi şi noapte, fumul şi strigătele celor
executaţi framîntă neostoit memoria supravieţuitorilor. Unul cîte unul aceşti martori ai crimelor comise dispar în umbră. Ei pleacă în nefiinţă lăsînd urmaşilor mărturii dezolante care sunt înregistrate şi proiectate pe monitoare. Faptele monstruoase par incompatibile unei civilizaţii care a oferit artă, ştiinţă, filozofie, umanism. Si totuşi.. Cum a fost posibil? Este un moment de reculegere şi introspecţie.

Machete dar şi obiecte originale din lagăre ne sunt prezentate: gardul electric, porţile de fier de la Dachau, gardul de sîrmă ghimpată, grămezi de încălţări ale deportaţilor, paturile de lemn fără saltele pe care dormeau deţinuţii..




Afară, vedem prizonieri siliţi sa cînte în orchestre. Se cîntau marşuri celor conduşi la gazare, într-o defilare absurdă spre moarte.. sunete cinice cu care călăii acopereau groaza şi suferinţa.

Un supravieţuitor scrie:

“Cine a intrat nu va ieşi de aici, cine nu a intrat
în veci nu va putea înţelege…”

***

Cuvîntul mamei adresate fiului înaintea morţii:

Fii sigur blîndul meu copil
ca nu vei mai afla adevărul
Nici capul tău frumos
nu va răsufla alt aer bogat
în gazul ăsta..

Vom fi cu toţi liberi
să agonisim pace
în oasele noastre.

***

Spre finalul razboiului lagărele sunt eliberate de aliaţi. Un pavilion este dedicat supravieţuitorilor lagărelor morţii, căutării familiei, a celor salvaţi, rămaşi în viaţă. Incepe emigrarea spre Israel. Documente şi mărturii
stringente sunt culese de Yad Vashem, catalogate, cercetate şi expuse.

Un pavilion ovoidal (The Hall of Names) este construit din două conuri opuse. Cel superior de 10 metri înălţime conţine 600 fotografii şi documente atestînd soarta victimelor. Portretele se reflectă în bazinul umplut cu apă realizat de conul inferior cioplit în munte.



Pereţii acestei săli conţin rafturi cu dosare negre (fiecare stocînd 300 de fotografii şi fişe) acoperind în total 2 milioane de nume de evrei: femei, bărbati şi copii, pieriţi în Holocaust. E prevăzut spaţiu suficient pentru înca cele 4 milioane de nume care lipsesc din această sumbră cartotecă, amintire generaţiilor ce vor veni.

***

Muzeul Yad Vashem datorat lui Moshe Safdie se alatură cu prestanţă altor muzee dedicate Holocaustului: Washington, Berlin, Belgia, Budapesta, Olanda, Polonia, Londra, Stockholm. Yad Vashem continuă să adune marturii şi nume a celor pieriţi în cea mai mare tragedie a istoriei moderne.


Mesajul este clar şi ireversibil: Never Again!


***
Surse: Yad Vashem organization, Dan Predescu, Lily Eylon-Jerusalem

foto: autorul