în zilele triste
plătesc poştaşul să-mi aducă veşti bune
dau telefon de nicăieri şi
mă-ntreb ce mai fac
apoi mă plimb aiurea cu un trench vechi
nu port tocuri
cu gluga pe ochi trec printre prieteni
ploaia de seară umple
paharele nespălate ale străzii
dincolo de vitrine e cald e viaţă
e mai bine
nu-mi pasă că sunt udă până dincolo de piele
trepte de întuneric mă conduc spre casă
aprind lumina printre decoraţiuni arabe
ard mosk şi las ploaia să intre
fără să-mi spună bună seara
ea mă linge ca un câine credincios
părul strănută
din mine ies aburi de miere
şi
mă culc devreme