Născut în 1903 la Piatra Neamţ. La 18 ani se înscrie la şcoala de Arte Plastice din Bucureşti unde picteză peisaje stil Cézanne, în spiritul epocii.
Dezvoltă în paralel un stil expresionist cu care apare la expoziţii minore. Prima sa lansare importantă este la Galeria Mozart în anul 1924. Participă, co-fondator, la fundaţia revistei dadaiste 75H.P în Bucureşti. Acolo lansează împreună cu Ilarie Voronca manifestul "picto-poeziei": picturi în ulei peste care se plasau texte sau cuvinte din vocabularul futurist-dadaist pe atunci în plină dezvoltare.
Simultan este invitat să participe la o expozitie internaţională alături de P. Klee, H. Arp, H. Richter, C. Brancuşi. Dupa o scurtă escapadă la Paris ( în 1925-face cunostiintă cu De Chirico şi încercarile sale surealiste) se asociază cu alţi dadaisti şi surealişti romani la editarea revistei UNU.
In această perioadă picteză deja nefigurativ folosind siluete singuratice, pline de o atmosferă neobişnuită, neliniştită. Ulterior dezvoltă tehnici denumite "construcţii" - litografii alb-negru publicate în revistele 75H.P, Punct şi Integral.


Spre finele lui 1925 formele iniţial simple, geometrice devin capete, ochi, intestine ale unor personaje mecanice făcute cu umor, ca de plidă " Boxerii" sau "Un domn burghez".
1930- Brauner se instalează la Paris, acolo cunoaste pe Brâncuşi (îi datoreaza iniţierea în arta fotografiei) şi pe Yves Tanguy care îl familiarizează cu conceptele surealiste. Andre Breton comentează entuziast prima apariţie a lui Brauner la galeria Pierre în 1934: " Brauner are puterea de a declanşa în mine
schimbări de energie cinetică" .Artistul este subjugat de ochi, de privire, dupa cum vedem în "Puterea de concentrare a domnului K". "Straniul caz al domnului K" este un portret grotesc-caricatura burgheziei snoabe. Decoraţii de general, săbii şi prostituate , mitraliere şi însuşi K în diverse haine de ceremonie, într-o secvenţă degenerativ-vizuală, de fapt metamorfoza personajului terminată într-un total vacuum negru .
In 1935 pictorul reia unul din peisajele sale mai vechi, în maniera Cézanne, adăugând acum case cu uşi deschise şi băi negre pline cu lichid negru. Titlul acestei pânze: "Triumf metafizic". Dar publicul parizian nu apreciază noul curent artistic şi în 1935 Brauner se reî ntoarce la Bucureşti unde rămane până în 1938 .
La insistenţele lui Y. Tanguy revine din nou la Paris - sunt ani de zbucium -
picturile ne aduc figuri distorsionate cu ochi mutilaţi. Este o sumbră profeţie, în 1938 Brauner pierde un ochi într-o bătaie la o petrecere. Războiul II mondial, îl gaseşte în Elveţia în imposibilitatea de a obţine uleiurile necesare picturii - improvizează tehnica sgraffito în ceară de lumânări şi experimentează diverse colaje.
Brauner se întoarce la Paris în 1945 ca să participe la Expozitia internaţională a surealismului, la Galeria Maeght in 1947. (Acolo prezinta "Loup-table", ultimul său tablou surealist important) .


E acum preocupat de ocult, picturile sale post belice se fixează pe forme şi simboluri luate din cărţi Tarot, hyeroglife, desene vechi mexicane. Calatoreşte intens în Normandia şi Italia .
Apare la Bienala de la Veneţia 1954 şi 1966 . Moare la Paris, la 12 Martie 1966.
Pe mormântul din Montmartre citim, cioplit în piatră, o frază din carnetul sau de notiţe: "Peindre c'est la vie, la vraie vie, ma vie". Carnetele lui V. Brauner s-au păstrat. Iata "cheia" creaţiei: " Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştei mele..."



Brauner este un pictor mental, picturile sale sunt miraje care ascund o fabulă. Manifestul artistului e găsit în seria de picturi şi obiecte "Mitologie". Omul este infăţişat cu tandreţe şi pesimism totodată, cumva străin de lumea modernă. " Lumea este uneori înspăimântătoare, realitatea este un lucru teribil de vătămător" spune Victor Brauner, dar viaţa o face acceptabilă. Dacă la De Chirico viitorul este un spaţiu mecanic, geometric, plin de coşuri poluante dominând pieţe pustii, Brauner are viziuni pline de umor şi fantezie.
Tabloul "La fin et le debut" are un mesaj transcedental : "Când viaţa pictorului s-a sfârşit, opera lui începe sa trăiască ..." Este visul oricarui artist conştient de rolul sau de mentor şi moralizator al generaţiilor ce vor urma.