Motto :
« l’Art réside même dans les choses conçues sans intention artistique ».
Hiroshi Sugimoto

Centrul naţional de artă şi cultură George Pompidou a fost construit la iniţiativa Preşedintelui George Pompidou, aceea de a exista în inima oraşului Paris un centru cultural de arta modernă şi contemporană aflat în interacţiune permanentă cu celelalte arte, cu muzica, teatrul, cinema, cărţile, conferinţele etc.
Acest centru a fost inaugurat de domnul Valéry Giscard d'Estaing, Preşedintele Republicii, în data de 31 ianuarie 1977.
Arhitecţii Centrului George Pompidou, Renzo Piano, Richard Rogers şi Gianfranco Franchini au conceput această construcţie ca pe o “diagramă spaţială evolutivă”.



Centrul Georges Pompidou, 2007 - © Marina Nicolaev


Clădirea este compusă din două părţi: infrastructura alcătuită din 3 niveluri în care sînt grupate zonele tehnice şi de servicii şi suprastructura alcătuită din sticlă şi oţel ce se dezvoltă pe 7 niveluri incluzînd terasa şi mezaninul.
Semnificativ acestei arhitecturi originale este amplasarea circuitelor tehnice şi a circulaţiei între niveluri în exterior, fiind parte estetică integrantă a faţadelor, acest lucru fiind marcat prin patru culori: albastru – aer, climatizare; verde –fluidele, circuitele apei; galben – instalaţiile electrice; rosu – ascensoarele, scările cît şi accesul pompierilor.
Această concepţie a permis o deosebită mobilitate funcţională a spaţiului interior fiind posibilă recompartimentarea variabilă funcţie de specificul manifestărilor culturale ce se derulează permanent în cadrul centrului.
Centrul George Pompidou est prevăzut cu o mare esplanadă ce constituie un loc de continuitate culturală între instituţie şi oraş.
Arhitectul Renzo Piano a fost preocupat îndeosebi de reconstituirea Atelierului lui Constantin Brâncuşi (1876-1957) în acest mare complex, astfel încît să ofere publicului un loc aparte, izolat de strada şi zona publică a pieţei, în spiritul nu numai al străduţelor în care au fost cîndva amplasate atelierele lui Brâncuşi în apropiere de Montparnasse, cît şi a spiritului brâncuşian de permanentă interacţiune între spaţiu şi opere.



Atelierul Brâncuşi, Centrul Georges Pompidou, 2007 - © Marina Nicolaev


Atelierul Brâncuşi, Centrul Georges Pompidou - Planuri - © Centre Pompidou, DAEP, 2006


In perioada 25 oct-12 februarie 2007, Centrul naţional de artă şi cultură George Pompidou prezintă în cadrul Atelierului Brâncuşi expoziţia « HIROSHI SUGIMOTO A L’ATELIER BRANCUSI ».
Hiroshi Sugimoto este unul dintre cel mai importanţi fotografi contemporani japonezi invitat in Atelierul Brâncuşi al Centrului Pompidou.
Cunoscut pentru imaginile sale despre mare si metamorfozele acesteia, ecrane de cinema, portrete de statui în ceară, animale împăiate sau fotografiile sale din domeniul arhitecturii, Hiroshi Sugimoto este autorul a unei opere de peste 30 de ani, în care arta fotografiei se întrepătrunde cu poezia formelor prezentate.
Conceptual prin definiţie, Hiroshi Sugimoto revoluţionează percepţiile pînă dincolo de aparenţa normalităţii, fiind un explorator asiduu al spaţiului-timp într-o continuă interferenţă.
Un admirator constant al operei lui Constantin Brâncuşi, Hiroshi Sugimoto interpretează în maniera sa originală, amprentele spaţiale ale unor forme geometrice inedite prin simbolism şi rafinament.
Pornind de la geniul « Coloanelor infinitului » brâncuşiene realizate în lemn si/sau piatră, Hiroshi Sugimoto ajunge, cu ajutorul formulelor matematice generate de calculator, la o noua expresie estetică de o profunzime filosofică aparte.
Astfel, la Centrul naţional de artă şi cultură George Pompidou se iniţiază un nou dialog al perfecţiunii formelor, într-o manieră virtuală, atemporală, între creaţia lui Constantin Brâncuşi şi Hiroshi Sugimoto.
Pentru această prezentare, Sugimoto a dorit să confrunte cinci opere recente proprii, celor lui Brâncuşi : două fotografii alb-negru monumentale de 150x120 cm fiecare din 2004 (din seria « Mathematical Forms : 0004, Onduloid si 0006, Kuen’s surface » ), precum şi două « coloane » în spirală « Conceptual Form 004 » si « Conceptual Form 005 », fiecare de cite 2,70 m. Al treilea volum prezentat este « Conceptual form 006 » din 2006 porneşte de la o bază circulară subţiindu-se progresiv spre vîrf şi are 1,50 m.



Hiroshi Sugimoto la Atelierul Brâncuşi, Centrul Georges Pompidou, 2007 - © Marina Nicolaev


Aceste creaţii demonstrează nu numai interesul pragmatic a lui Sugimoto pentru ştiinţele exacte, dar susţine demersul sau estetic deosebit.
Iniţial pentru structurile « fără sfîrşit », « Mathematical Forms : 0004, Onduloid si 0006, Kuen’s surface », Sugimoto s-a inspirat de la modelele matematice în piatră de origine germană conservate la Muzeul Universitătii din Tokio si analoge formelor stereometrice didactice de la Institutul Poincaré. După fotografierea acestor modele, Sugimoto a creat forme tridimensionale pe care el «nu le consideră ca sculpturi» ci doar ca « pure aplicaţii de formule matematice».
Aceste forme dau iluzia unei similitudini cu celebrele «Coloane fără sfîrşit», realizate manual în piatră sau lemn, de marele Brâncuşi, într-un proces de creaţie practic opus tehnologic.
Adăugind cîte un soclu din fier celor două «coloane» şi o oglindă în care să se reflecte, sub structura «Conceptual Form 006» Sugimoto atribuie atît importanţa soclului cît şi operei in sine, asemănare «accidentală» cu opera lui Constantin Brâncuşi, inventatorul conceptului bazei integrate sculpturii.
Remarcabil este traseul ideatic intreprins de Sugimoto spre structurile dimensionale atît de asemănătoare celor lui Brâncuşi.
In egală măsură se accentuează geniul creator brâncuşian, a influenţelor populare româneşti regenerate prin opera acestuia, şi nu numai a formelor tradiţionale ce le regăsim în arhitectura ţăranului român cît şi a simbolismului lor mistic.
Renumitul artist japonez stabilit la New York, Hiroshi Sugimoto, reuşeşte prin intervenţia sa conceptuală să iniţieze astfel, un poem tridimensional de factură filosofică, un nou demers de «comparare între artă şi ştiinţă» în dialogul său estetic virtual cu opera brâncuşiană.




Reproducerea datelor a fost posibilă prin amabila autorizaţie a Serviciului de presă al Centrului Georges Pompidou.