Am evadat un timp, ca să-mi dau seama. Furoul franţuzoaicei, zbierătele, bătăile în pereţi, lălăitul de dimineaţă, băile, liniştea, bucătăria, mireasma de mort a frigiderului, canadianul. Jean-François. Prima sărmăluţă. Râsul. A trecut anul, ca şi tăcerea. Înveţi să te baţi cu toţi şi mai ales cu tine. Şi nu e nimic mai real decât o plecare cu sufletul dezbrăcat, la vedere, fără duplicitate sau joc de glezne. Aş vrea să spun că am crescut şi am aflat ce e iubirea, nu. N-am nicio idee. Am avut momente când am presupus c-am nimerit-o, în sfârşit, şi mă făleam grozav. Nu. Iubirea e o dorinţă susţinută de neîmplinire. Am găsit asta într-o carte, ca motto. E un tip de iubire, da, cel mai sfâşietor.